Idei pentru Cluj: Economie

România Noastră. De ce trăim unele din cele mai bune momente ale ţării şi cum putem profita de ele

Publicat de , luni, 11 august 2014, Lasă un răspuns, 1.592 vizualizări

Dacă se găsesc vreo 10 suflete să citească acest titlu de eseu, sunt convins că vreo 9.7 o să zică că sunt bătut în cap şi plecat cu sorcova. Într-o ţară în care se anunţă lunar câte o apocalipsă naţională orice părere de bine e privită cu o doză sănătoasă de scepticism. Voi încerca însă să îi conving pe cei 9.7 că au motive să fie fericiţi şi optimişti chiar dacă viaţa de zi cu zi nu pare să le dea multe motive de a se bucura. De asemenea, sper ca aceste rânduri să aducă ceva util şi pentru cei 0.3 care cred deja în declaraţia pompoasă făcută mai sus.

Pentru a nu vă irosi timpul vă înşirui mai jos ideile cheie discutate în acest eseu.

Ideea de bază a eseului este că generaţia noastră parcurge un moment unic în istoria României – un moment de inflexiune de care ar trebui să profităm toţi. În anii aceştia se va defini faţa de mâine a României şi aşa cum a spus Cioran, Schimbarea la Faţă a României nu trebuie făcută de o mână de oameni (oricât de bine pregătiţi ei) ci de noi toţi. Toţi putem participa la clădirea acestui viitor şi o putem face din diferite roluri. Mai jos voi înşirui numai câteva din aceste roluri:

  1. Cei care fac -> oameni care alocă timp şi experienţă pentru a face lucrurile mai bune.
  2. Cei care donează -> oameni care alocă resurse pentru a ajuta proiecte meritoase.
  3. Cei care influenţează -> oameni care reuşesc să ne schimbe percepţia despre lume.
  4. Cei care inovează -> oameni care gândesc şi definesc lumea de mâine.
  5. Cei care veghează -> oameni care au grijă să nu fim afectaţi negativ de deciziile altora.
  6. Cei care au talent -> oameni care ştiu să ne încânte sufletele.
  7. Cei care fac revoluţie -> oameni care încearcă să provină atrofierea unui sistem.

Toate aceste idei le găsiţi discutate mai în detaliu mai jos – inclusiv cu o serie de exemple care s-ar putea să vă placă şi poate chiar să vă inspire să vă apucaţi de umplut goluri.

Geneza ideii

Ideea de a scrie acest articol mi-a venit în timpul Toamnei Româneşti. Înconjurat atunci de vreo 15.000 de oameni care marşau pe stradă, mi-am dat seama că se întâmplă ceva în ţară. Se întâmplă ceva la o scară mult mai mare decât intuisem odată cu repatrierea mea în ianuarie 2013. Se întâmplă o revoluţie… dar foarte puţini îşi dau seama că se întâmplă. Vă spun şi cum am ajuns la concluzia asta!

1384050_10151895203972808_795373911_n

„Toamna Românească”. Foto: Andrei Dăscălescu

Am petrecut 10 ani în State – 10 ani minunaţi într-un sistem care mi-a permis să realizez aproape tot ceea ce mi-am propus. Am prieteni la care ţin foarte mult în America, şi m-am ataşat mult de ţara a cărui oaspete am fost timp de un deceniu. Nu cred că există alt sistem care să ofere la fel de multe oportunităţi oamenilor tineri.

Cu toate acestea, anul trecut, petrecut înapoi acasă, a fost pentru mine unul din cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Mi-a fost teamă că reîntoarcerea acasă va fi grea… a fost exact opusul. Ajută bineînţeles faptul că am o slujbă care îmi place şi care îmi asigură un trai decent. Dar şi mai mult mi-a plăcut verva şi efervescenţa discuțiilor purtate cu noi cunoştinţe din Bucureşti şi din ţară. În America vorbeam cu prietenii despre vreme, despre cusururile prietenilor care nu erau prezenţi, sau despre şefii care ne făceau zilele negre şi nopţile albe. În România, mai toată lumea cu care stăteam de vorbă vorbea de lucruri mari şi ambiţioase – puneau ceva mare la cale sau plănuiau să pună ceva mare la cale.

Am reuşit însă să stau de vorbă numai cu o mână de oameni. Nu mi-a fost niciodată clar cam câţi astfel de oameni se găsesc în restul ţării. Toamna Românească i-a scos pe mulţi dintre aceştia în stradă, şi atunci cine a avut ochi să vadă şi minte să înţeleagă, a realizat că o revoluţie se întâmplă în România. O revoluţie cu o amploare mult mai mare decât o simplă mişcare de stradă. Oamenii care au ieşit în stradă toamna trecută sunt oamenii care vor defini viitorul României de mâine – tineri oameni de afaceri, profesori, avocaţi, manager publici, softiști, activişti, ecologişti, tineri politicieni.

Presa, politicienii, şi lupii bătrâni care conduc ţara acum, nu cred că şi-au dat seama că în stradă au ieşit lupii tineri – tineri care s-ar putea să le fie şefi într-un viitor nu prea îndepărtat. Acei lupi tineri au transmis atunci două mesaje mari: 1) nu mai sunt dispuşi să părăsească ţara în resemnare; şi 2) vor să fie implicaţi în modul în care România de mâine va arăta. Revoluţia lupilor tineri este în plină desfăşurare şi toţi ar trebui să ne facem câte o haită.

Momentul pentru schimbări mari este acum

Că e greu în România o ştim cu toţi. Ceea ce realizează însă foarte puţini este că trecem printr-un moment unic în istoria noastră. Suntem pe punctul de a face tranziţia de la o ţară în curs de dezvoltare la o ţară dezvoltată şi avem şansa unică să jucăm un rol cheie în definirea României de mâine.

Trecem acum printr-un moment similar anilor ’60 din ţările vestice. Trecem printr-un moment în care există foarte multe goluri în România, iar aceste goluri aşteaptă să fie umplute de cineva. Modul în care vor fi umplute aceste goluri acum vor defini ireversibil ţara ce o vom lăsa nepoţilor noștri. În mod ideal, cât mai mulţi dintre noi, de preferabil toţi, ar trebui să ne apucăm de umplut aceste goluri.

Deocamdată, viitorul ţării continuă să fie definit de un număr restrâns de oameni. Unii dintre ei sunt mai competenţi decât alţii, dar problema este că sunt numai o mână. Eşecul comunismului se datorează în mare parte lipsei de viziune şi a unui plan de viitor a celor care erau la frâiele ţării şi care nu au ştiut să vadă mai departe de o strategie a industrializării forţate. Ţările cele mai dezvoltate sunt cele care au ştiut să permită accesul la putere unui număr cât mai mare de oameni. Viitorul unei ţari ar trebui în mod normal să fie construit de toţi cetăţenii săi.

România are şansa unică acuma să devină o ţară în care fiecare dintre noi devine un arhitect al viitorului. Pentru a realiza acest lucru nu trebuie să ne propunem toţi să devenim prim ministru… până şi cele mai minore gesturi (ca acela de a ieşi în stradă pentru o idee în care crezi) pot să aibe un impact imens.

E foarte important ca dialogul cu privire la viitorul ţării să fie purtat de cât mai mulţi dintre noi. Eu continui să mă oripilez când văd că după 25 de ani de la comunism, bruma firavă de economişti care mai apar pe la televizor continuă să proclame că agricultura, turismul şi exploatarea resurselor sunt salvarea României – adică o strategie de dezvoltare care ia în vedere bogăţia solului şi a subsolului, dar ignoră cea mai mare bogăţie a ţării: oamenii care trăiesc aici. În 25 de ani nu s-a găsit unul mai răsărit care să îşi dea seama că o strategie de dezvoltare care merge pe agricultură ori a necesita depopularea masivă a ţării, ori ar presupune un regres economic (trimiţându-ne înapoi la sapă). Vă dau un exemplu simplu. Insula Mare a Brăilei este una dintre cele mai fertile şi mai productive bucăţi de pământ din Europa. Insula acoperă o treime din suprafaţa judeţului Brăila dar acolo lucrează numai 2,000 de oameni. Ca atare, dacă judeţul Brăila ar urma o strategie de dezvoltare a industriei agricole, ar trebui să trimita mare parte din populaţia zonei la plimbare şi să rămână cu vreo 6,000 care să lucreze terenul judeţului!!! Agricultura este un sector strategic pentru orice ţară dar nu este un sector de creştere economică. Valoarea adăugată în sector este mică şi un an bun agricol poate să fie dezastruos pentru fermieri datorită suprasaturării pieţei cu produse agricole şi scăderii generale a preţurilor acestor produse.

Dacă ar fi fost implicaţi mai mulţi oameni în acest dialog despre viitorul ţării, s-ar fi putut găsi şi viziuni alternative la agricultură-turism-resurse. Cred că sunt destul de mulţi oameni acuma care au o înţelegere mai bună a mecanismelor pieţei şi a factorilor care ajută cu adevărat la dezvoltarea unei ţări. Aceşti oameni ar trebui să iasă la lumină şi să îşi facă vocea auzită. Ar trebui să scrie, să apară la televizor, să răspândească idei pe Facebook, să dezbată prin cafenele şi în săli de clasă, să convingă pe alţii să se implice.

Bineînţeles, o astfel de mobilizare generală este relativ greu de realizat. Pe de o parte cei la conducere acum vor fi prin natura lor conservatori şi vor fi reticenţi să renunţe la o poziţie privilegiată, chiar dacă îşi dau seama că alţii cu idei mai bune pot veni la cârmă. Pe de altă parte, oamenii în general sunt reticenţi la schimbare. Nu sunt mulţi oameni cărora să le placă să li se spună ce trebuie să facă. Ne place să credem că noi suntem maeştri universului nostru şi nimeni nu ar trebui să vină să ne zgâlţâie din orbită.

Dar schimbarea adevărată nu înseamnă să încercăm să îi schimbăm pe alţii ci încercarea de a ne schimba pe noi înşine (Ghandi a zis-o cel mai bine). Lumea a fost în general schimbată de cei care au fost dispuşi să petreacă un minut, o oră, o zi în plus lucrând într-un domeniu care îi pasiona. Lucrurile mari nu vin niciodată uşor, dar există momente care sunt mai propice pentru a realiza lucruri mari. Eu cred că România trece acum printr-un astfel de moment şi ar trebui ca cât mai mulţi dintre noi să profităm de el. Viitorul României nu ar trebui să fie produsul viziunii unei mâini de oameni ci produsul viziunii noastre a tuturor.

Partea bună este că o implicare a mai multor oameni într-un proces de creaţie va atrage şi mai mulţi oameni în horă. Multe idei bune mor în faşă pentru că nu îşi găsesc destui suporteri în faza incipientă. Când puţini oameni generează idei, se vor găsi de obicei mai mulţi cârcotaşi decât suporteri… întotdeauna este mai uşor să critici decât să ajuţi să clădeşti (deşi critica constructivă îşi are meritul său). Când însă sunt mulţi oameni care generează idei, ei vor începe să formeze grupuri. Aceste grupuri au un rol creativ fantastic. Ele ajută pe de o parte la perfecţionarea şi diseminarea ideilor, iar pe de altă parte încurajează progresul individual. Mai fiecare perioadă de creaţie din istoria omenirii a fost definită de un grup de oameni, nu de un talent individual. Eminescu a avut junimea, Monet i-a avut pe impresionişti, Hagi a avut generaţia de aur, Obama i-a avut pe lupii tineri.

Cu cât sunt mai mulţi oameni care generează idei, cu atât va fi mai uşor de diseminat aceste idei. Se creează un cerc virtuos dacă vreţi. Ca atare, chiar şi atunci când nu suntem neapărat convinşi de meritul unei iniţiative care ne este aproape de suflet, ar trebui să mergem înainte – lucru acesta s-ar putea să-i inspire şi pe alţii să acţioneze. Istoria a fost scrisă de cei care au avut curajul să acţioneze şi noi avem acum oportunitatea de a acţiona pe foarte multe paliere. Sunt multe goluri de umplut în România şi noi avem şansa unică să le putem umple.

Strategii pentru umplut goluri

Dacă aţi avut răbdarea să citiţi până aici, vă număraţi probabil printre cei cu poftă de lectură, şi probabil aţi citit deja tomuri de sfaturi pe tema schimbării lumii prin schimbarea propriei persoane. Cam tot cu o reţetă de genul ăsta o să vin şi eu acum. Scopul meu însă nu este de a vă încuraja să faceţi ceva ce nu făceaţi deja, ci de a vă aminti să faceţi lucruri pe care oricum le făceaţi… poate că după ce citiţi aceste rânduri vă veţi simţi motivat să donaţi pentru o cauză nobilă (de exemplu, cei de la Fundaţia Pro Patrimonio şi OAR Bucureşti strâng donaţii pentru reabilitarea Casei Enescu). Se poate! O investiţie mică de timp, şi o mică donaţie mică pot da aripi unor oameni care au investit deja mult în a salva o bucată din istoria noastră.

Frumuseţea României de astăzi este că sunt fantastic de mulţi oameni care au început să se implice în definirea viitorului ţării. Mai jos o să discut mai în detaliu despre diferite categorii de lupi tineri şi modul în care aceştia pot acţiona… sunt convins că vă veţi regăsi măcar într-una din aceste categorii.

Cei care fac

Cel mai bine şi cel mai uşor învăţăm din propriile fapte şi din faptele altora. Există puţine lucruri care să rivalizeze experienţa. Din păcate, nouă românilor ne place să credem că suntem un popor inert, incapabil de a se mobiliza pentru a-şi depăşi condiţia. Mioriţa ne mâncă iniţiativa şi optimismul.

Dacă ştiţi unde să vă uitaţi însă, veţi vedea că ţara e plină de oameni care fac – şi fac pentru o cauză mai mare decât ei. Acum câteva luni am primit de la o prietenă un anunţ privind o campanie de împăduriri în jurul Clujului. Mi-a sărit inima în sus şi m-am înscris imediat pentru că vroiam să particip şi eu. Surpriza mea a fost să fiu refuzat. Iniţial am zis că oamenii ăştia sunt bătuţi în cap. Cum să refuzi muncă voluntară. După ce furia iniţială mi-a trecut, am văzut şi de ce m-au refuzat: toate cele 1,500 de locuri disponibile fuseseră deja ocupate. 1,500 de voluntari s-au oferit să ajute într-un timp record! 1,500 de oameni care au preferat să pună mâna pe lopată într-o zi de week-end în loc să îşi facă o sâmbătă frumoasă în familie. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat când am încercat să particip la un exerciţiu de plantare copaci în jurul Bucureştiului. 1,000 de voluntari au fost mai rapizi decât mine. Când românul a ajuns să se bată pentru o activitate de voluntariat, nu crede că se poate spune că suntem o naţie inertă. (Şi da, ştiu, ştiu, se vor găsi cârcotaşi care să găsească un motiv pentru succesul acestor activităţi de împădurire: „Bhai, erau numai nişte hipsteri fără job care au vrut să pună ceva pe CV-ul lor”. O fi fost, dar pentru ce au făcut, eu personal aş vrea să le fac cinste cu o bere.)

Lupii tineri care fac, pun de obicei timp şi experienţă în slujba clădirii unei lumi mai bune.

Recent am dat peste un exemplu de lup tânăr care mi-a plăcut extrem de mult. Toată povestea a început cu o discuţie avută cu prieteni din Alba Iulia. Trecând de la una la alta, le-am spus că îmi place mult noul logo al oraşului (îl găsiţi pe net şi la intrarea în Alba). Cu surpriză am aflat că logo-ul a fost elaborat gratis de un tânăr din Alba Iulia care lucrează acum la BBDO Moscova. Tipul şi-a pus timpul şi experienţa la bătaie pentru a-şi ajuta comunitatea.

Nu am reţinut cum îl cheamă pe tip dar la câteva zile distanţă am aflat de la un prieten bun că cineva a făcut un site mişto pentru comunitatea clujeană – „The Greatest City You’ve Never Heard Of” (www.bestcityineurope.com). Am aflat astfel cum îl cheamă pe tip (Adrian Docea) şi mi-am dat seama că e un român absolut genial. Puteţi afla şi voi mai mult despre el aici: www.iqads.ro/articol/28270/via-moscova-adrian-docea-ideal-e-sa-pleci-inainte-sa-ai-trista-revelatie-ca-te

Bineînţeles, pentru a fi un român care face, nu trebuie să fi un expert care lucrează pentru BBDO Moscova. Orice faptă, oricât de mică poate schimba lumea. Design-ul pentru steagul Americii, unul din cele mai multe simboluri din lume la ora actuală, a fost făcut de un licean. Dacă un licean american a creat ceva cu impact aşa de mare, de ce n-ar putea să facă asta şi un licean de-al nostru.

Cei care donează

Nu suntem noi cei mai bogaţi din lume, dar nici cei mai săraci nu suntem. Bucureştiul are acum un PIB ajustat la putere de cumpărare de trei ori mai mare decât în 2000, şi mai mare decât PIB-ul Berlinului, Romei, Madridului, Lisabonei, şi Atenei. Şi nu trebuie să fim bogaţi pentru a dona. De-a lungul tranziţiei noastre zbuciumate sunt nenumărate exemple de oameni care au donat din puţinul pe care-l aveau pentru a ajuta sinistraţi, oameni loviţi de soartă, sau semeni ce se confruntau cu vremuri de restrişte.

Atunci când faci 1500 lei pe lună, nu îţi prea vine să te gândeşti la donat bani. Cu toate acestea majoritatea dintre noi o facem. Fiecare dintre noi a donat probabil la un moment dat haine pentru nevoiaşi, a dat mărunţiş la un cerşetor, sau a contribuit la o cauză nobilă.

Pentru cei care au mai mulţi bani, a dona ar trebui să vină mult mai uşor. Cu toate acestea, oamenii cu venituri mai mici sunt de obicei mult mai generoşi. O donaţie, oricât de mică poate schimba soarta unui om sau a unei comunităţi.

Sunt din ce în ce mai mulţi români care donează şi din ce în ce mai mult cauze care încearcă să aducă la un loc proiecte cu nevoie de finanţare şi oameni cu dare de mână. Platforma CreştemIdei.ro este un exemplu minunat în acest sens.

Lupii tineri care donează, alocă resurse în exces pentru cei care au nevoie la momentul respectiv de aceste resurse.

În America există o cultură puternică pe filantropie. Sunt oameni care donează lunar pentru una sau mai multe cauze la care ţin. Sunt de asemenea oameni care şi-au donat mare parte din avere pentru o cauză la care ţineau. De exemplu, Chuck Feeney, imortalizat în cartea „The Billionaire Who Wasn’t”, a donat de-a lungul vieţii peste $500 milioane Universităţii Cornell, de unde am absolvit amândoi. Donaţia lui şi a altor filantropi acoperă în fiecare an bursele de studiu pentru mulţi studenţi. Eu mă număr printre oamenii care au beneficiat de pe urma generozităţii acestor filantropi. Le sunt profund dator pentru aceasta. Nu aş fi fost unde sunt acum fără acest sprijin primit.

De altfel toţi datorăm o mare parte din succesul nostru altora. Ar trebui ca atare să învăţăm cum să fim darnici cu alţii… şi pentru asta nu trebuie să fim bogaţi.

Cei care influenţează

Istoria este de multe ori scrisă de o persoană sau de o mână de oameni. O poveste elocventă în acest sens este povestea oraşului Chicago (vedeţi „Nature’s Metropolis”). Pe la 1850, Chicago nu era altceva decât o mlaştină locuită de câteva triburi indiene. În aceea perioadă, americanii încercau colonizarea regiunii Midwest şi căutau un loc propice pentru stabilirea unui nod logistic pentru comerţul cu produse pe Marile Lacuri. Cam pe atunci s-a terminat şi pus în funcţiune canalul navigabil care făcea legătura între Marile Lacuri şi Oceanul Atlantic, şi era nevoie de un port care să proceseze tot fluxul comercial. S-au găsit multe locuri mult mai propice pentru a servi drept port, dar Chicago a câştigat în mare parte unui grup de oameni numiţi „boosteri”. Scopul acestor oameni era de a convinge potenţiali investitori să vină şi să se stabilească în zona lor. Aceşti boosteri, chiar dacă nu erau oameni politici sau mari oameni de afaceri, au reuşit să convingă destul de mulţi oameni pentru a se muta în regiune. Alte oraşe, care pe atunci aveau populaţie asemănătoare, dar aveau „boosteri” mai puţini convingători, au pierdut în această cursă. Pentru a pune în perspectivă influenţa acestor boosteri, gândiţi-vă că în 1840, Chicago avea o populaţie de vreo 4,000 de suflete. Peste numai 100 de ani, populaţia oraşului a explodat la 3,400,000. În acelaşi timp, Green Bay, un oraş din regiune care a fost de asemenea considerat pentru poziţia de port principal pe Marile Lacuri, a crescut de la o populaţie de vreo 3,000 oameni in 1840, la o populaţie de numai vreo 46,000 în 1940.

Oamenii cu influenţă pot schimba istoria unei ţări. O pot face într-un timp foarte scurt şi o pot face în mod iremediabil. Important este ca această schimbare să fie spre bine nu spre rău. E mult mai uşor să distrugi decât să construieşti iar firea omenească este suceptibilă la slăbiciuni de tot felul. Mai toţi oamenii cu influenţă dintr-o ţară ajung la o poziţie de putere după ani de muncă şi după multe lupte. De cele mai multe ori când ajung în top sunt mult prea obosiţi pentru a continua această luptă mai departe. Ca atare, îşi folosesc puterea dobândită pentru a face ce le vine mai uşor să facă şi numai rareori se apucă din nou cu aplomb de construit şi de luptat.

De oameni cu influenţă nu duce lipsă România. În vedem pe la televizor, îi mai vedem şi pe la DNA, şi, din fericire, îi vedem şi făcând lucruri nobile. Regele Carol avea o influenţă mare în Europa şi a folosit această influenţă pentru a servi intereselor României – chiar dacă acestea erau contrare intereselor ţării lui de baştină.

Dar nu trebuie să fi nici rege nici om politic pentru a avea influenţă. Pentru mine Revoluţia din 1989 a început cu adevărat atunci când cineva din mulţimea strânsă să asculte ultimul discurs public al lui Ceauşescu a strigat „Buuuuu”. Nu mă interesează că acea persoană a fost KGB-ist (cum spun unii) sau un român de rând cu mult curaj. Ce contează este că momentul în care acea persoană a strigat „Buuu” a schimbat soarta României. Noi toţi putem avea influenţă mare… trebuie numai să avem curajul să o folosim într-un scop nobil.

Lupii tineri care influenţează, reuşesc să schimbe percepţia oamenilor şi să îi încurajeze să facă lucruri care aceştia nu le-ar fi făcut de unii singuri.

Dacă vă aflaţi într-o poziţie de influenţă, încercaţi să folosiţi această influenţă pentru a face bine. Când am început să lucrez la Banca Mondială, am avut şansa să pornesc la drum cu o şefă care s-a luptam mereu pentru mine, chiar dacă nu avea prea multe motive să o facă. De altfel am avut mult mai multe şefe bune decât am avut şefi buni de-a lungul carierei mele profesionale şi academice.

Dacă aveţi şansa să faceţi un lucru bun pentru un lup tânăr, făceţi-o. Dacă acel lup tânăr are caracter vă va returna favorul când va avea şansa.

Cei care inovează

Aceştia sunt categoria mea favorită. O economie nu poate excela fără inovatori, iar o ţară fără o economie solidă este de obicei şi mai puţin tolerantă, şi mai coruptă, cu cu mai puţină artă şi cultură. Economia este la fel de importantă acum, precum era medicina în evul mediu. Din păcate economiştii de azi ştiu la fel de puţin despre cum funcţionează o economie, cum medicii din evul mediu nu prea ştiau multe despre cum să vindeci o boală.

Ce ştim însă este că o economie sănătoasă este o economie care trece printr-un proces continuu de înnoire şi îmbunătăţire. Iar acest proces de înnoire este facilitat de inovatori – cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Eşecul sistemelor comuniste s-a datorat faptului că au rămas blocate într-un modus operandi în care mâna de oameni responsabili pentru bunul mers al lucrurilor în România au rămas pur şi simplu fără idei.

Partea cu inovatorii nici nu trebuie să o argumentez foarte mult pentru că există deja o pletoră de exemple deja bine cunoscute. Unul din cele mai cunoscute exemple este cel al lui Steve Jobs. Geniul lui a creat o companie care acum câţiva ani avea un venit dublu faţă de PIB-ul României. Inspiraţia unei singure persoane a dus la crearea unei companii care este de două ori mai mare decât economia României. Asta da inovaţie!

Lupii tineri care inovează, reuşesc să creeze un nouă viziune de viitor.

Bineînţeles, inovatorii nu trebuie să vină neapărat din sfera economică. Internetul a fost iniţial o reţea de comunicare a Armatei Americane. Între timp această (aparent) simplă inovaţie a schimbat complet lumea, oferind întregului glob acces la informaţii care până acum 20 de ani puteau fi accesate numai de o mână de oameni.

Pe partea de inovare mai avem încă de lucrat noi ca popor, dar avem şi exemple cu care ne putem mândri. Conceptul de maşină de 5,000 Euro a fost elaborat în România, iar Dacia este acum unul din producătorii de maşini cu cea mai mare rată de creştere în Europa. Când Germania, patria mumă a automobilului, cumpără Dacii ca pâinea caldă, şti că ai făcut ceva bine.

Într-un raport al Băncii Mondiale pe care am lucrat şi eu, discutăm importanţa implicării cât mai multor oameni în procesul de inovare şi importanţa locurilor de muncă inovatoare în stimularea economiilor locale (pg. 1-15).

Dacă aveţi o idee genială, oricât de prostească ar părea la o primă vedere, puneţi-o naibii în aplicare. Mark Zuckerberg a pornit la drum cu o reţea de socializare pentru studenţii de la Harvard (care iniţial era gândită ca o platformă pentru agăţat gagici) şi a sfârşit cu reţeaua de socializare a lumii… asta totul în numai câţiva ani.

Cei care veghează

Conceptul de „watch-dog” e bine cunoscut în Vest şi a jucat un rol crucial în consolidarea democraţiei Româneşti. Seria de procese puse pe rol de DNA demonstrează că sunt destul de mulţi oameni în România care doresc să trăiască într-o ţară mai puţin coruptă şi într-un sistem mai eficient.

Lupii tineri care veghează sunt cei care pot asigura integritatea unui sistem atunci când instituțiile abilitate eşuează în atingerea acestui deziderat.

În mod natural, nimănui nu îi place un câine de pază… după experienţa din comunism cu securitatea, nu ne mai trebuie să avem mereu o pereche de ochi asupra noastră. Adevărul este însă că de multe ori e bine să avem pe cineva care să ne protejeze pe noi de noi înşine. Mamele sunt un exemplu excelent în acest sens. Ele veghează mereu să stăm pe calea cea bună. Numai eu ştiu câte decizii cretine era să iau dacă nu o aveam pe maică-mea alături.

Noi toţi ar trebui să veghem la bunăstarea comunităţii în care trăim şi la bunăstarea lumii în general. Asta înseamnă să ne uităm mai departe de propria ogradă şi să avem curajul să luptăm pentru cauze mai mari decât noi – de exemplu, încălzirea globală, sau, la scară puţin mai abordabilă, prevenirea tăierii ilegale a pădurilor.

Cei care au talent

Românii au talent. O zice şi show-ul cu nume omonim de la PRO TV o zic şi date culese de cercetători din afară. PANTHEON este o iniţiativă a unor tipi de la MIT, care au dorit să vadă dacă pot măsura forţa culturală a unei ţări. România este pe locul 34 în lume – cu un ranking mai bun decât ranking-ul economic al ţării.

Printre numele care ne-au adus locul 34 în ierarhia PANTHEON, se regăsesc suspecţi de serviciu precum Eugen Ionesco, Emil Cioran, Tristan Tzara, George Enescu, Mircea Eliade, ş.a.m.d. În listă le veţi găsi însă şi pe Inna şi pe Alexandra Stan. Ştiu că mulţi dintre voi veţi avea un zâmbet mare pe buze acum. Lucrul interesant este însă că anii de după revoluţie au adus o efervescenţă artistică şi culturală fantastică în România – de la film, la muzică şi la scris.

Această efervescenţă artistică din ultimii ani este mişto pusă în scenă pe YouTube de trei tipe geniale. Vedeţi numai câte melodii de top au fost create după 1989. Şi nu contează dacă vă plac sau nu cei de la 3 Sud Est sau Inna. Ce contează e că există mulţi români cărora aceşti artişti le pun un zâmbet pe buze. Mai mult, artişti de ai noştri au început să aibă căutare la nivel mondial. Îmi aduc aminte cu plăcere o seară când veneam de la laboratorul în care lucram la Cornell şi mergând spre casă am auzit o gaşcă de americani cântând cu pasiune „Dragostea din Tei”… cam doi ani la rând melodia asta a fost standard la chefurile la care mergeam în campus.

Lupii tineri cu talent, pot schimba starea de suflet a lumii.

Oamenii cu talent pot defini şi îmbunătăţi starea de suflet a unei naţiuni. O melodie bună este un pansament fantastic pentru suflet. Am găsit pe pagina Facebook a unui prieten un videoclip care arată puterea unei melodii de a anima spiritele. Chiar dacă nu vă place Rage Against the Machine merită să va uitaţi la clipul ăsta.

Producţia culturală a unei ţări are şi beneficii economice foarte importante. Gândiţi-vă că o melodie a celor de la Beatles a generat milioane de dolari în venituri şi va continua să genereze venituri mulţi ani de acum. O melodie, un film, o carte, odată produse pot fi vândute practic la 7 miliarde de oameni, şi la nenumărate generaţii după aceea. Mare parte a economiei Los Angeles-ului a fost construită pe talentul americanilor care s-au mutat acolo.

Dacă aveţi talent, puneţi-l la treabă. Treceţi peste inerţia şi frica care domină orice efort iniţial şi puneţi pixul pe hârtie, degetele pe corzile de chitară, sau ochiul pe camera de filmat şi arătaţi lumii ce ştiţi. Chiar merită! S-ar putea să vă fie frică de criticile unora sau altora. Critici se vor găsi cu siguranţă atunci când veţi fi atins deja un grad de notorietate. Nu vă speriaţi însă. Nu poţi să fi bun într-un domeniu dacă nu produci continuu şi dacă nu arunci ce ai produs spre lumea mai mare.

Cei care fac revoluţie

Orice sistem are nevoie de câte o revoluţie din când în când – nu neapărat una violentă care să presupună schimbarea conducerii politice a unei ţări. Orice sistem are nevoie de o revoluţie atunci când lucrurile ori stagnează ori o iau la vale.

Noi am avut marea şansă să ne facem propria revoluţie în 1989. Indiferent de ce spun unii sau alţii, cum că revoluţia a fost de fapt o lovitură de stat, oamenii care au ieşit atunci în stradă nu au fost masa de manevră a nimănui. Acei oameni au ieşit în stradă pentru că au hotărât că nu mai vor să continue pe aceiaşi cale. Revoluţia n-ar fi fost însă posibilă fără acea prima masă de oameni, foarte, foarte curajoşi, care au decis să confrunte un întreg sistem.

A doua revoluţie ca importanţă în istoria României, este mişcarea Salvaţi Roşia Montană. Nici o altă mişcare de după revoluţie nu a reuşit să aibe un impact la fel de profund asupra conștiinței noastre ca popor. Gândiţi-vă cum ne-am fi simţit noi toţi peste câţiva ani dacă am fi permis ca o companie privată să vină să radă 4 munţi de pe faţa pământului, să ne lase în urmă un lac de cianură, o zonă întreagă distrusă, şi cu factura ce trebuie plătită în momentul în care un dezastru ca cel de la Baia Mare se va produce. Cine s-ar mai fi putut uita în oglindă.

Mulţi ani după revoluţie, reacţia multora la slăbiciunile sistemului (corupţie, incompetenţă, hoţie) a fost resemnarea sau ejectarea din sistem. Mulţi români au hotărât pur şi simplu să-şi părăsească propria ţară pentru că nu au văzut o speranţă de viaţă mai bună aici.

Mişcarea Salvaţi Roşia Montană a întors pentru prima dată după revoluţie lucrurile cu fundul în sus. S-a găsit un grup de oameni care au decis că nu vor să fugă din ţară, ci vor să lupte pentru o ţară mai bună pentru ei şi pentru copiii lor. Asta e cel mai frumos tip de revoluţie.

Lupii tineri care fac revoluţie contestă status-quo-ul şi au curajul să facă sacrificii pe care majoritatea dintre noi nu suntem pregătiţi să le facem.

Orice ţară are nevoie de revoluţionari. Dacă nu ştie să îi crească şi să aibe grijă de ei, va fi damnată să intre la groapa de gunoi a istoriei. Nu toţi revoluţionarii au intenţii bune şi nu toate revoluțiile au un deznodământ bun. Fără revoluţionari însă un sistem este pierdut – va rămâne prins în timp ca un gândac în chihlimbar.

Atâtea am avut de spus. Mergi acum şi fă ceva ce-ţi place mult … s-ar putea ca în felul acesta să schimbi lumea.

Opiniile exprimate sunt personale și nu reflectă poziția oficială a niciuneia dintre instituțiile menționate.

Marcel Ionescu-Heroiu

Marcel Ionescu-Heroiu este absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială.

Scrie un comentariu