Ce înseamnă a fi clujean patriot!

    Publicat de Sebastian Florian, sâmbătă, 9 iunie 2012, 3 Răspunsuri, 3.334 vizualizări

    Acum câteva zile, într-o discuție, un fost coleg de școală m-a acuzat că nu sunt patriot, fiindcă intenționez să-l votez pe Eckstein-Kovács Péter ca și primar al Clujului. Iată răspunsul meu …

    M-am născut în Cluj și aici mi-am petrecut marea parte a vieții (mai bine de 30 de ani). Ca și antreprenor în IT, am fondat două companii și câteva proiecte online importante (printre care unul și proiectul Cluj.info). Timp de aproape 10 ani am creat zeci de locuri de muncă, am exportat software în occident, am plătit impozite de sute de mii de lei, am atras în Cluj investitori străini.

    Am fost oare patriot?

    De aproape un an m-am alăturat vocilor societății civile clujene, și în această perioadă am participat, mai ales ca și fotograf, la majoritatea acțiunilor de protest ce au avut loc în Cluj. Am mediatizat aceste acțiuni pe Cluj.info, în primul rând pentru a sprijini societatea civilă și din dorința de a trezi în clujeni spiritul eco-civic și dragostea pentru libertate.

    Am fost oare patriot?

    Pe 10 iunie, ca și primar al Clujului am ales să-l votez pe Eckstein-Kovács Péter.

    Am să-l votez pe Eckstein pentru că împărtășește viziune mea și a multor alți clujeni legată de Cluj: un oraș universitar, cu adevarat multicultural, un oraș al artelor, al afacerilor creative, al serviciilor, un oraș verde, împânzit de piste de biciclete, de parcuri și zone pietonale, de locuri de agrement, de centre culturale … Un oraș în care motorul dezvoltării economice sunt întreprinderile mici și mijlocii, ai căror oameni vor fi stimulați de a crea și produce într-un oraș cu un mediu curat și frumos.

    Și am să-l votez pe Eckstein și pentru că cred în oameni cu suflet viu … În oameni care luptă pentru cauze trans-personale și trans-partinice … În oameni vizionari, curajoși și devotați libertății și dreptății …

    Da, am să „votez ungurul” și mă simt un clujean patriot!  Fiindcă cred că patriotismul nu ține de o naționalitate, ține de ce și cum faci pentru orașul tău și țara ta! Iar ceea ce-și propune Eckstein este ceea ce și eu cred că e cel mai bine pentru Cluj!

    Sebastian Florian

    Antreprenor în online, fondator al proiectului Cluj.info.

    3 comentarii pentru “Ce înseamnă a fi clujean patriot!”

    1. Emil spune:

      Patriotismul si ratiunea sunt rareori in aceeasi galeata. Deci … bravo (nu, nu votez, habar nu am cine, ce sau de ce candideaza deci bravo pentru atitudine … nu alegere).

    2. Cristian spune:

      Da! Un foarte bun punct de vedere, lumea nu isi mai alege liderul in functie de ce a facut sau ce poate face ci doar dupa culoarea politica, lucru care dauneaza grav societatii.

    3. Deceneu spune:

      La locale am votat cu FDGR – dar la parlamentare posibil sa votez cu UDMR – pentru ca sunt singurii, care sustin autonomia locala.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *