Bannere “incomode” confiscate în forță pe Cluj Arena

98

Agenții de ordine au intervenit în forță pentru a confisca bannerele unor suporteri ai formației U Cluj la meciul disputat luni pe Cluj Arena. Bannerele confiscate formau mesajul “FRF = RMGC = MIZERIE”, mesaj care face aluzie la scandalul din februarie, când preşedintele FRF, Mircea Sandu, a acceptat să “vândă” echipa naţională companiei RMGC. Reamintim că RMGC este compania care dorește realizarea exploatării miniere de aur de la Roșia Montană, exploatare care ar duce la dispariția a patru munți, la distrugerea unui patrimoniu cultural vechi de peste 1880 de ani și la poluarea masivă a întregii zone.

Contactat de OradeCluj.ro, patronul firmei care asigură ordinea pe Cluj Arena, Dorin Nemeş, a explicat că decizia de confiscare a bannerelor a fost acceptată de clubul U Cluj la solicitarea observatorului Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Popescu.Observatorul a cerut să confiscăm orice banner care nu era pe lista aprobată înainte de meci. Din punctul meu de vedere, nu e nicio raţiune în această decizie, atâta timp cât bannerele nu îndeamnă la violenţă sau rasism. Cred însă că nu le convine să se scrie de şefii lor, iar noi şi clubul am fi amendaţi dacă nu am respecta.”, a declarat Nemeş.

Urmăriți mai jos înregistrarea video a intervenției în forță a agenților de ordine pentru a confisca bannerele “incomode”.

Articolul precedentAl treilea protest împotriva ACTA în Cluj
Articolul următorSpectacolul 20/20 la Fabrica de Pensule, 19 martie, ora 19:00

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.