Eu cu cine votez? O selecție de proiecte de votat la bugetarea participativă Cluj, sesiunea 2 – 22 octombrie 2017.

194
Sursă imagine: bugetareparticipativa.ro

Clujul a intrat în febra bugetării participative – o febră bună ce sperăm să fie contagioasă (poate prinde la alte orașe). Este un proces demarat acum câțiva ani, la presiunea societății civile, și ce a început să prindă contur tot mai frumos. Proiectul este departe de a fi perfect (au apărut mai multe sincope pe parcurs), dar este un proiect ce catapultează Clujul în rândul orașelor celor mai progresiste din lume.

Strategia de dezvoltare a Clujului, a cărei elaborare a fost facilitată de FSPAC, a fost elaborată pro-bono de experți din Cluj – o abordare relativ unică la nivel mondial (nu știu alt exemplu unde o strategie de dezvoltare locală să fie elaborată astfel). Strategia este de asemenea una din puținele din țară ce are o listă clară de proiecte prioritare inclusă la final. Programul de bugetare participativă vine să extindă acest proces de implicare al comunității în viitorul orașului, oferind cetățenilor de rând oportunitatea de a propune proiecte pe care administrația locală le poate ulterior pune în aplicare.

În total au fost propuse cam 350 proiecte din care cam jumate au fost considerate ca fiind eligibile pentru potențială finanțare de către Primărie. Aceste 126 proiecte au intrat de pe 2 octombrie la vot. Puteți vota în total 6 proiecte, câte unul pe fiecare din cele 6 domenii de intervenție definite. Se poate vota fie on-line (la bugetareparticipativa.ro), fie în persoană, la clădirea Casino din Parcul Central (în fiecare zi lucrătoare de la 13:00 la 17:00). Nota bene: votul on-line poate fi făcut numai dacă vă aflați în raza orașului în momentul în care votați.

Avem și noi proiectele noastre preferate și, la fel ca într-o cursă politică, vrem să le oferim tot sprijinul posibil. Mai jos găsiți proiectele cu care noi vom vota (și cu care sperăm să votați și voi dacă vă conving).

Proiect: Pietonal / ciclo – legătură artere

“Consider ca strazile Hermann Oberth si Bolyai Janos, ar putea sa fie strazi pietonale, dotate cu pista de biciclete pe mijloc (in loc de carosabil) si cu trotuare pe laterale. Practic de vis-a-vis de Sora, si pana pe Avram Iancu, se poate realiza aceasta bretea ciclo pietonala, cu multe avantaje enumerate la Argumente.

Pentru realizarea proiectului, cred ca e oportuna schimbarea sensului Auto pe strada Emanuel de Martonne.”, propune George Muntean.

De ce să-l votezi: Propunerea d-lui Muntean este importantă pentru că vine în completarea unor intervenții foarte bune făcute deja în centrul istoric. Pietonalizarea unor străzi, introducerea de piste pentru bicicliști și închiderea unor zone traficului auto, au făcut centrul Clujului mult mai prietenos cu oamenii, mai civilizat, și mult mai dinamic (centrul s-a umplut nu numai de oameni ci și de afaceri noi). Pietonalizarea străzilor propuse de d-ul Muntean are mult sens, pentru că traficul auto pe aceste străzi este minimal, iar beneficiile pentru pietoni și cicliști ar fi foarte mari. De asemenea, investiția necesară pentru a implementa acest proiect nu este substanțială.

Votează proiectul → 


Proiect: Intersecții sigure pentru bicicliști

“Clujul este un oras dinamic si plin de viata, cu oameni zambitori care imbratiseaza usor ideile bune care le pot face viata mai placuta. Clujul prin dinamica lui are o inclinatie naturala spre inovare.

Multi clujeni isi doresc sa renunte la stresul din trafic si sa foloseasca bicicleta atunci cand meng la serviciu sau ies in oras. Vedem asta prin multitudinea de modele de biciclete pe care le intalnim pe strazi. In ultima vreme tot mai multe electrice care ne ajuta sa invingem dealurile din oras.

Totusi de multe ori lasam bicicleta acasa de frica traficului care pare sa faca fiecare iesire o aventura.

Din acest motiv propunem marcarea inteligenta a unor intersectii majore din oras care sa ii ajute pe cei care vor sa renunte la masina si sa se urce pe bicicleta sa o faca in siguranta.

Vorbim de lucruri simple: zona de stocare pentru biciclete inaintea masinilor la semafor astfel incat biciclistii sa poata vira in siguranta sa stanga si sa nu fie nevoiti sa faca slalom printre masini, instituirea mai multe treceri pentru biciclete cu indicatoare de presemnalizare, marcarea unor suprafete unde biciclistii pot astepta culoarea verde a semaforului fara a se expune pericolelor etc.”, propune Mihai Racu.

De ce să-l votezi: Clujul area cea mai extinsă rețea de bike-sharing din țară și poate deveni o capitală a bicicliștilor în România. Infrastructura pentru bicicliști lasă însă mult de dorit. În perioada de programare 2014-2020, Primăria își propune să extindă și să consolideze rețeaua de piste pentru bicicliști. Propunerea lui Mihai Racu vine în completarea unei astfel de inițiative și propune o atenție sporită nu numai pentru extinderea rețelei de piste pentru bicicliști ci și o atenție sporită acordată siguranței în trafic a bicicliștilor. În speranța că vom avea din ce în ce mai mulți oameni ce vor folosi bicicleta ca mijloc de transport, este important ca bicicliștii să fie protejați cât mai bine în trafic.

Votează proiectul →


Proiect: Parcul Intre Lacuri

“A face un parc nou la Cluj-Napoca ar fi o reușită fără precedent a întregii comunități și cea mai puternică dovadă a faptului că societatea, administrația, instituțiile statului, proprietarii de imobile și locuitorii pot să colaboreze!

Zona fostei pepiniere Intre Lacuri este un loc ideal de amplasament deoarece cadrul natural este foarte prielnic, exista deja lacuri naturale care trebuie doar putin amenajate, este o oaza de verdeata.”, propune Nicolae-Aurelian Oprean.

De ce să-l votezi: Parcul Între Lacuri are una din cele mai mari susțineri la nivelul societății civile. În condițiile în care Clujul are o carență majoră de spații verzi de calitate, și în condițiile în care toată zona Între Lacuri este dezvoltată într-un ritm rapid, este imperios necesar ca arealul viitorului parc să fie protejat din timp. Ar trebui făcut lobby la nivelul Guvernului pentru schimbarea legii expropierii (pentru a facilita expropierile pe caz de utilitate publică pentru spații verzi) și câteva intervenții pentru amenajarea parcului pot fi deja întreprinse acolo unde parcelele sunt în proprietate publică.

Votează proiectul → 


Proiect: Cluj la puterea 10

“Exista proiecte de anvergura care schimba fata orasului si viata cetatenilor lui. Exista de asemenea detalii care fac diferenta intre o zi buna si o zi proasta, iar aceste lucruri nu costa mult, insa au un impact semnificativ. Proiectul “Cluj la Puterea 10″ are in vedere redefinirea spatiului public prin amplasarea de mobilier urban care sa confere clujenilor, dar si celor in trecere, o experienta unica si memorabila. Clujul se distinge de celelalte orase din tara prin multe aspecte pozitive, insa prin activitatile care au loc aici (cultura, sport, IT) competitia se muta la nivel european si de ce nu, global. In acest sens identitatea si personalitatea Clujului trebuie exprimata intr-un mod inteligent, creativ si eficace.

Astfel propunerea mea are patru coordonate care se circumscriu conceptului de mobilier urban. Le voi enumera pe scurt, descrierea pe larg putand fi vazuta in imaginea nr. 5. Cele patru coordonate se refera la mobilier urban cu caracter identitar (branding), turistic, creativ si digital, dupa cum urmeaza:

A) identitar in sensul de identitate a orasului, nu nationalist sau etnic. Pe de o parte e vorba de 1) amenajarea intrarilor in oras dinspre Floresti si aeroport si 2) amenajarea arterei principale care traverseaza orasul. (vezi img 01)

B) turistic cu referire la 3) harti panoramice si lunete cu fise pe Cetatuie, iar 4) in oras panouri informative cu obiectivele de vizitat si 5) placute cu descriere in dreptul fiecarui obiectiv (vezi img 02)

C) creativ care priveste 6) instalarea de banci cu un design neconventional, 7) amenajarea sensurilor giratorii cu ornamente florale sau sculpturi futuriste si 8) personalizarea strazilor (vezi img 03)

D) digital are in vedere 9) instalarea de info kiosk-uri care sa ofere informatii in timp real si 10) mobilier urban inteligent (vezi img 04)

O parte din aceste obiective pot fi realizate in parteneriat public-privat (finantare contra publicitate gratuita). Majoritatea au un cost simbolic dar un impact semnificativ. Unele dintre aceste lucruri pot fi replicate la intreg orasul, majoritatea raspunzand nevoii de confort, siguranta, curatenie, frumos, culoare, interactiune cu ceilalti, etc. Un loc/spatiu de nota zece este un loc in care ai cu ce sa-ti ocupi timpul, iti ofera o experienta placuta chiar daca esti numai in trecere, este un loc in care vrei sa revii.”, propune George Costea

De ce să-l votezi: Clujul are una din cele mai mari densități de designeri buni din țară și o panoplie de spații interioare (baruri, restaurante, cafenele, brutării, magazine de mezeluri) foarte frumos proiectate. Nici unul din designerii buni din Cluj nu a fost implicat însă în redefinirea spațiilor publice ale orașului. Gândiți-vă cum ar putea arăta orașul dacă am avea artă urbană pe modelul intervențiilor din Joben sau Enigma. Gândiți-vă cum ne-am bucura de spațiul urban dacă am avea mobilier urban ca în Zama sau Chios. Primăria ar trebui să capaciteze designerii locali și să îi implice în schimbarea la față a Clujului.

Votează proiectul → 


Proiect: Artă în curtea școlii – lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul

“Este un proiect care dorește să promoveze și să popularizeze arta stradală pentru ca aceasta să nu mai fie considerată o formă de vandalism. Având exemplul orașului Sibiu care în ultimii trei ani, prin intermediul Sibiu International Street ART Festival, a reușit să acopere cu picturi murale 1400 de metri pătrați de pereți în curțile școlilor, municipiul Cluj-Napoca ar putea să devină la rândul lui un oraș deschis unor astfel de inițiative și să implementeze un proiect testat deja cu succes.

Proiectul ar presupune alegerea unei tematici gândite de comun acord cu artiștii și un concurs de selecție a lucrărilor care ar urma să fie pictate.

Pereții școlilor sunt cea mai recomandată alegere pentru un astfel de proiect pentru că etapele autorizării sunt mult mai simple decât în cazul aprobărilor necesare realizării proiectului pe blocurile de locuințe. Impactul unor astfel de lucrări este mult mai mare într-o școală în care învață generații diferite de elevi.

Copiii pot fi inspirați de mesajele pe care lucrările le transmit, pot dezvolta conversații pe seama lor și vor învăța să respecte arta în spațiul public, dincolo de spațiul muzeelor și al galeriilor.

O componentă esențială a proiectului o reprezintă recompensa financiară pe care ar urma să o primească artiștii care vor realiza lucrările, lucru care se întâmplă destul de rar atunci când sunt angajați în proiecte în spațiul public și un bun început de a schimba mentalitatea potrivit căreia artiștii creează doar din plăcere.

Având în vedere că în Cluj-Napoca există o comunitate importantă de artiști stradali, reprezentată vizibil de artiști precum Kero Zen sau Ocu cu atât mai mult trebuie încurajată această comunitate. În plus, concursul de proiecte ar atrage și participarea altor artiști români precum Sweet Damage Crew, Ortaku, Kitră, The Orion, Robert Roca, Pisica Pătrată, Radu Pandele, Lost Optics și mulți alții, fiecare cu viziuni proprii, foarte originale și diferite.”, propune Cristina Beligăr.

De ce să-l votezi: Sibiul a dat lovitura cu SISAF-ul – un festival de artă stradală, la a 3-a ediție, organizat pe bani foarte puțini (Primăria Sibiu a alocat în 2017 numai 100,000 RON), ce a transformat mai multe școli și blocuri obosite din Sibiu în obiecte de artă. Conceptul SISAF este atât de genial, încât ar fi mare, mare păcat să nu îl importăm și la Cluj. Har Domnului, avem și noi puhoi de clădiri obosite, ce își așteaptă un destin mai mare.

Votează proiectul → 


Proiect: Model 3D complet al orașului Cluj-Napoca

Realizarea unei machete 3D virtuale complete a orașului, conținând toată rețeaua de străzi, clădiri și mobilier urban, plecând de la scanarea 3D aeriană a zonei – cu utilizări multiple în planningul urban, poliție, infrastructură sau orice alte scopuri utile.”, propune Dragoș Ioan Coste.

De ce să-l votezi: Propunerea d-lui Coste este foarte bună pentru că un model 3D al orașului poate fi ușor realizat cu tehnologie LIDAR și ar permite unei panoplii de arhitecți, designeri, ingineri, artiști, ș.a.m.d. să vină cu propuneri concrete pentru transformare orașului. Modelul ar putea fi pus la dispoziție gratis tuturor celor care doresc să-l folosească.

Votează proiectul → 

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentReghin, un oraș mic cu realizări mari. Ce poate învăța Clujul de la Reghin.
Articolul următorRevoluția sistemului financiar anticipată la Timişoara, la Urban Talks

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.