Bike sharing “la liber”: Gobee.bike, iei o bicicletă de lângă tine, o lași unde vrei

345
Serviciul de bike-sharing Gobee.bike, disponibil din această toamnă în mai multe orașe din Franța

Începând din aceasta toamna, în Paris, Lille și alte câteva orașe din Franța, pe lângă clasicele servicii de bike-sharing ale primăriilor (similare Cluj Bike), poate fi utilizat un serviciu privat complementar, numit Gobee.bike. Acest nou serviciu de închiriere de biciclete funcționează în mod deschis, pe baza unei aplicații de telefon, marele avantaj fiind că oferă libertatea ca, după utilizare, să poți lăsa bicicleta oriunde dorești, spre deosebire de sistemul clasic, unde trebuie să lași bicicleta la un stand amenajat special.

Cum funcționează?

Primul pas este descărcarea unei aplicații pe mobil, care îți permite să localizezi pe o hartă toate biciclete Gobee.bike disponibile în apropierea ta (în jur de 300 de biciclete sunt disponibile de ex. în Lille, Franța, un oraș apropiat de mărimea Clujului).

Aplicație pe mobil, cu harta cu bicicletele disponibile în apropierea ta

După ce îți faci cont în aplicație și adaugi credit (plata prin card), poți debloca bicicleta pe care ți-o dorești, scanând cu ajutorul aplicației codul QR aflat pe bicicletă. Și gata, poți folosi bicicleta.

Bicicleta se deblochează prin scanarea unui QR code aflat pe bicicletă

Costul pentru utilizarea unei astfel de biciclete în Franța este de 0,50 euro pentru fiecare 30 de minute de utilizare.

După fiecare utilizare, aplicația mobila îți salvează traseul realizat, date despre timpul petrecut și numărul de kilometrii realizați.

După utilizare, poți lăsa bicicleta oriunde dorești.

 Despre Gobee.bike

Serviciul Gobee.bike a fost lansat inițial în Hong-Kong, iar din acesta toamnă se extinde în Europa, pentru început în Franța (Paris și Lille), dorind să acopere până la sfârșitul anului peste zece orașe din Franța și Europa, o dezvoltare susținută cu o finanțare de 9 milioane de dolari.


Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentÎn timp ce orașele europene decid eliminarea traficului auto din centru, în Cluj, soluția prin care Primăria încearcă limitarea traficului, este majorarea orei de parcare cu un leu pe oră
Articolul următorCare trebuie să fie prioritatea ZERO a comunităților locale din România: investițiile private și locurile de muncă bine plătite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.