Idei pentru Cluj: TIFF 2019

TIFF 2019, o vedere de ansamblu a ediției de majorat a festivalului

Publicat de , miercuri, 29 mai 2019, Nu sunt comentarii, 57 vizualizări
Este majoratul Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a ajuns la a 18-ediție.

TIFF 2019 (31 mai – 9 iunie) promite sute de proiecții, premiere absolute și titluri care au făcut istorie, artiști muzicali de renume și cine-concerte spectaculoase, noi experiențe cine-culinare, workshop-uri și masterclass-uri susținute de experți din lumea filmului și industrii creative, dezbateri și petreceri fabuloase. Este majoratul Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a ajuns la a 18-ediție.

Nicolas Cage vine la Cluj

Printre invitați se va număra una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage, invitatul special al acestei ediții. Câștigător al unui premiu Oscar și distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office.

Premieră absolută la Gala de deschidere TIFF: Parking, in regia lui Tudor Giurgiu

Proiectat în premieră absolută la Gala de deschidere TIFF, Parking (r. Tudor Giurgiu), va oferi cinefililor șansa de a-i întâlni pe membrii echipei de producție și pe actorii Mihai  Smarandache, Carmen Florescu și Paul Cimpoieru. Nu vor lipsi de la eveniment compozitorul Julio de la Rosa și scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului.

Direct de pe covorul roșu de la Cannes ajung la TIFF regizorul Corneliu Porumboiu și actorul Vlad Ivanov, invitați speciali la prima proiecție din România a filmului La Gomera. Tot în premieră va rula și Monștri., inclus atât în competiția pentru Trofeul Transilvania, cât și în Zilele Filmului Românesc. Filmul vine însoțit la Cluj de echipa de producție și de actorii Cristi Popa, Judith State și Dorina Lazăr, iar Radu Dragomir, va fi prezent la proiecția filmului Mo, debutul său regizoral, cu Dana Rogoz în rolul principal.

Premiul de excelență de la această ediție îi va fi oferit lui Marcel Iureș

Premiul de excelență îi va fi oferit la această ediție inegalabilului Marcel Iureș, pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții nenumărate în producții cinematografice care s-au bucurat de succes internațional. Unul din cei mai importanți și prolifici creatori de costume de film din Romania, Oana Păunescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră. Printre actorii români foarte iubiți de public, cinefilii îi vor reîntâlni la Cluj pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștina, prezenți la proiecția specială Moromeții 2,

Secțiuni TIFF 2019: Ora de religie, infiniTIFF, Film Food, Focus Franța, Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF, Ziua HBO, Focus China si 3×3

Nouă titluri recente și tot atâtea viziuni asupra unui subiect cum nu se poate mai fierbinte, concurează anul acesta pentru premiul FIPRESCI, în secțiunea tematică intitulată Ora de religie, și o colecție amplă de filme VR vor oferi publicului o mostră din cinematografia viitorului în secțiunea infiniTIFF. Dedicată pasionaților de film și gastronomie, secțiunea Film Food aduce la Cluj patru povești savuroase și detalii picante din culisele celor mai cunoscute restaurante din Europa. Proiecțiile vor fi urmate de cine speciale pregătite de Chefi inspirați de subiectele filmelor incluse în programul ediției. De experiențe gastronomice inedite vor avea parte și cei care vor urmări traseul Caravanei Culinare Franco-Române, prezentă la TIFF în cadrul Sezonului România-Franța 2019. Cu aceeași ocazie, cinefilii se vor delecta și cu o amplă selecție de filme semnate de regizori în plină ascensiune, inclusă anul acesta în programul Focus Franța, dar și cu o Retrospectivă integrală Michel Gondry.

În secțiunile Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF și Ziua HBO (partener de tradiție al TIFF-ului), vor fi proiectate filme în premieră absolută, dar și titluri premiate în festivalurile internaționale.

O colecție eclectică de noutăți și clasici de referință, în versiuni restaurate, va face deliciul publicului în programul Focus China, țară aflată pentru prima dată în prim-planul unei ediții TIFF. Alături de cineastul Fatih Akin și regizorul Veit Helmer, invitat special al acestei ediții, regretata Agnès Varda, regina cinematografiei franceze, va fi omagiată în secțiunea 3×3.

Proiecții speciale

Proiecția Parking în premieră absolută va deschide ce-a de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu o poveste emoționantă despre un poet român care, după ce emigrează în Spania, descoperă nu numai chinurile iubirii ci și durerea depărtării de casă. Filmul în regia lui Tudor Giurgiu va putea fi urmărit în prezența echipei, pe ecranul-gigant din Piața Unirii Open Air, pe 31 mai, de la ora 20:45.

Invitat special la TIFF 2019, Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale în aplauzele fanilor prezenți la eveniment special, programat pe 1 iunie, în Piața Unirii Open Air. Pe marele ecran va fi proiectat apoi thriller-ul hi-tech Față în față (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaș psihopat și al polițistului care se află pe urmele lui.

Durere și glorie (Pain and Glory), cel mai recent film semnat de Pedro Almodóvar și titlul care i-a adus lui Antonio Banderas Premiul pentru cel mai bun actor, alături de noul film al cineastului român Corneliu Porumboiu – La Gomera, au impresionat deja criticii în competiția oficială de la Cannes și vor putea fi văzute în premieră în România la TIFF.  Tot de la Cannes, din secțiunea Semaine de la critique, revine în competiția pentru Trofeul Transilvania regizorul Hlynur Palmason cu drama Alb cât vezi cu ochii (A White, WhiteDay).

La 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 89, proiecția documentarului După Revoluție, semnat de Laurențiu Calciu, aduce pe marele ecran imagini înregistrate pe camera lui VHS pe străzile din București, imediat după căderea regimului comunist. O proiecție-eveniment îi va fi dedicată materialului Nu e nimeni acasă, produs de Recorder.ro – câștigător anul acesta la Gala Premiilor Superscrieri. Documentarul realizat de jurnaliștii Andrei Udișteanu și David Muntean urmărește ultimele zile petrecute în România de o familie cu doi copii pregătită să emigreze în Marea Britanie.

Concerte și evenimente speciale

Britanicii eclectici de la TransGlobal Underground și maeștrii brass ai Fanfarei Tirana din Albania au creat în 2013 un nou univers muzical hipnotizant intitulat The Kabatronics, pe care publicul TIFF va avea ocazia să-l exploreze luni, pe 3 iunie, ora 19:00, într-un concert programat la Casa de Cultură a Studenților.

Iubitorii de muzică vor fi impresionați de revenirea pe scena muzicală a unuia dintre cele mai populare grupuri franceze a anilor 90’. Legendarii și carismaticii Les Négresses Vertes vor putea fi ascultați live, pentru prima data în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților. Tot aici, în seara de 8 iunie, de la ora 18:30 va veni pentru prima dată la întâlnirea cu publicul din țară, compozitorul și pianistul Jean-Michel Bernard, premiat la Cannes în 2007. Artistul francez va interpreta, alături de solista Kimiko Ono, compozițiile sale unice realizate pentru coloanele sonore ale filmelor regizate de Michel Gondry sau Martin Scorsese, dar și piese celebre ale altor compozitori de muzică de film, precum Lalo Schifrin sau Ennio Morricone.  

Proiecția specială din Arkhai Sculpture Park, Vlaha, va oferi cinefililor ocazia de a urmări în aer liber Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), filmul care marchează aniversarea a 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival. Invitatul special al serii:  Oigăn, cu deja celebrul său performance live intitulat Oigan plays Dylan.

Un cine-concert de senzație îl va readuce anul acesta pe legendarul chitarist Gary Lucas în România, după succesul înregistrat în 2010 la TIFF. Miercuri, pe 5 iunie, ora 21:30, la Biserica Romano-Catolică ,,Sfânta Treime’’ din Cluj, artistul american va acompania live proiecția capodoperei The Goddess (Zeița, r. Wu Yonggang), clasicul mut considerat astăzi unul dintre cele mai populare titluri din Epoca de Aur a cinematografiei chineze.

Proiecțiile în aer liber și petrecerile vibrante vor anima împrejurimile Castelului Bánffy pe 1 și 2 iunie. Programul Weekend la Castel include jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii pe timp de zi, iar după lăsarea serii invită cinefilii să trăiască o iminentă invazie extraterestră alături de personajele din CoinCoin și extratereștrii (CoinCoin &  The Extra-Humans), în proiecția-maraton de sâmbătă seară ce va fi urmată de  Full Moon Party. Dumincă seară, vedeta de la Castel va fi starul american Nicolas Cage, ,,magnific și fabulos de feroce’’ (The Guardian) în horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos).

Ca în fiecare an, Casa TIFF va fi gazda unor concerte și petreceri de pomină, cu intrare liberă, aproape în fiecare seară de festival. Programul complet al evenimentelor este disponibil aici: http://bit.ly/2JHPexw

Programul infiniTIFF se va concentra anul acesta pe stimularea antreprenoriatului clujean în direcția producției virtuale pentru film, jocuri video, animație și tehnologie audiovizuală, completând  proiectul Cluj Future of Work. Două evenimente speciale dedicate profesioniștilor, în acest sens, vor fi infiniTIFF Summit, o conferință de jumătate de zi despre producția virtuală si viitorul muncii, și infiniTIFF Workshop, un eveniment colaborativ cu participarea  stakeholderilor locali din diferite industrii.

Bilete

Atât pentru filme cât și pentru evenimentele speciale, biletele pot fi cumpărate direct din aplicația oficială TIFF, iar codul de bare unic generat pentru fiecare utilizator va asigura un mod rapid de a intra la filme. Aplicația poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store http://bit.ly/tiff-official-ios-app-2019 și Google Play Store http://bit.ly/tiff-official-android-app-2019. Construită nativ pentru iOS și Android, aplicația permite accesarea programului festivalului și construirea propriul itinerariu de filme de văzut. Premiul Publicului se mută, în acest an, tot în aplicația mobilă, unde spectatorii vor putea vota  filmele la care au cumpărat bilet, după ora rulării acestuia, și până cel târziu la finalul zilei respective. Aplicația a fost dezvoltată împreună cu echipa Halcyon Mobile, agenție multi-premiată la Webby Awards și mFWA.

De asemenea, biletele mai pot fi cumpărate online de pe tiff.eventbook.ro sau direct de la casieriile TIFF.


Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.