Spații din Cluj care ar trebui să devină spații pietonale sau spații partajate

377
Cum ar putea arăta Str. Tipografiei (de lângă Central) în urma semi-pietonalizării

Într-un articol anterior, discutam câteva idei de proiecte de infrastructură urbană ce ar putea schimba fața Clujului, fără să creeze o gaură în buget – mai ales că bugetul crește de la an la an. Una din ideile propuse in acel articol era continuarea eforturilor Primăriei de a crea spații pietonale mai atractive și dublarea acestor eforturi prin crearea de spații partajate.

Spațiile partajate sunt spații, de cele mai multe ori străzi, ce permit o mai bună conviețuire a pietonilor și bicicliștilor cu mașinile. Un spațiu partajat are câteva trăsături definitorii:

1) calmează traficul și limitează viteza cu care se pot deplasa mașinile;

2) permite pietonilor și bicicliștilor mai multă libertate în deplasare;

3) încurajează dezvoltarea unor noi spații comerciale (cafenele, restaurante) datorită traficului pietonal mai ridicat.

În Vest, mai toate centrele istorice sunt organizate predominant ca spații pietonale sau spații partajate. Mai mult, centre istorice precum cele ale Romei, Pragăi, sau Barcelonei, sunt de câteva zeci de ori mai mari decât centrul istoric al Clujului și au foarte puține artere dedicate mașinilor – acolo pietonii domină. Și atunci când pietonii domină, o duc mai bine și firmele din zonă și orașul prinde viață. Ies mai mulți copii pe stradă, oamenii găsesc mai multe scuze să se bucure de spectacolul urban și orașul devine mai atractiv și pentru turiști. Acest efect pozitiv poate fi văzut și în Cluj, în spațiile pietonalizate deja.

Cu excepția câtorva artere mari din centru, mai toate străzile ar putea fi transformate în artere pietonale sau spații partajate. Primăria are deja în implementare sau propuse mai multe spații pietonale. Mai jos includem 2 exerciții de imaginație privind modul în care 2 străzi din Cluj ar putea fi transformate în spații semi-pietonale – Strada Iuliu Maniu (fosta 6 martie) și Strada Tipografiei (de lângă Central).

Cum arată Str. Iuliu Maniu acum
Cum ar putea arăta Str. Iuliu Maniu în urma semi-pietonalizării
Cum ar putea arăta Str. Iuliu Maniu în urma semi-pietonalizării
Cum arată Str. Tipografiei acum
Cum ar putea arăta Str. Tipografiei în urma semi-pietonalizării

Tu ce alte spații din Cluj ai vrea să devină spații pietonale sau spații partajate?

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedent5 detalii inedite despre conflictul Uber vs Taxi la Cluj și cum ar putea clujenii câștiga din acest conflict
Articolul următorUn nou concept lansat în Australia: un supermarket în care plătești doar atât cât dorești, pentru mâncare care altfel s-ar fi aruncat la gunoi

10 COMENTARII

  1. Idee buna. Vezi Italia ce bine si-a pus in valoare stradutele centrale, infrumusetandu-le si dandu-le destinatie pietonala. Timid s-a inceput si la Cluj, numai ca pe stradutele carora li se vor da destinatii de zone pietonale trebuie sa fie interzisa parcarea masinilor, nu cum e acuma: in centru sunt cateva astfel de stradute, dar e plin de masini parcate, bask unele masini dau peste tine daca ai ghinionul sa circuli prin zona. Un problema f.f. delicata este rezolvarea pastrarii curateniei pe aceste stradutre oarecum dosite. E plin de rahati de caini cu patru si doua picioare…ca, deh…acum nu esti destul de cool daca nu tragi dupa tine un caine. Mustesc strazile de un miros pestilentios intrucat prea putini sunt cei ce aduna mizeria dupa proprii caini.De ce sa faca pipi la scara blocului lor, cand pot face la vecini. Eu am o intrebare. Jandarmii, de ex, cum se implica in pastrarea ordinii in comunitate. Ei sunt platiti din banul public, inclusiv din ai mei si as vrea sa stiu cu ce se ocupa inafara faptului ca se plimba -uneori- pe strazi cu mape subsioara, doi cate doi, foarte pretiosi?! Intruna din zile un individ urina, ziua la amiaza mare, pe o cladire. Jandarmii trecand nepasatori pe langa el i-am intrebat de ce nu-l sanctioneaza pe acel betiv sau ce-o fi, nu vad ce face? Raspuns: “si ce vreti, sa fugim dupa el?” Hmmm…in vest ptr asa ceva era “invitat” de urgenta la politie si amendat exemplar, daca nu cumva i se dadea munca in folosul comunitatii…Dar, deh, traim in Romania!

  2. Super idee, dar nu piatra cubica. Iarna e plina de gheata, cand ploua se fac balti peste tot si in rest e super incomoda mereu, indiferent ce incaltari ai …

  3. M-am accidentat recent pe dalele noi din fața Bibliotecii Universitare. Pe piatră cubică este și mai periculos. De ce trebuie să ne întoarcem în evul mediu și aruncați banii în felul acesta? Doresc să merg liniștită pe stradă, fără să tot fiu atentă la picioare. Nu mai vreau să-mi rup picioarele și încălțămintea!

  4. Piatra cubică este foarte periculoasă pe timp de iarnă, atât pentru pietoni, cât și pentru mașini. Foarte ușor se alunecă pe ea. Nici vara nu e ok, piatra cubică obosește orice om care nu poartă adidași. Cine merge mult pe jos, știe despre ce e vorba.

  5. Cred ca ar trebui restrictionati si la orele de aprovizionare la magazine, de multe ori ziua in amiaza mare se blocheaza traficul sau trotuarele cu dubitzele care aprovizioneaza …

    • In centru, in parcarea de langa biserica Sf Mihail, se gasesc locuri de parcare pe tot parcursul zilei ca doar cine ocupa un loc nu sta 24 de ore din 24, numai ca, romanul trebuie sa se obisnuiasca sa nu mai parcheze pe trotuar unde e gratis, ci sa foloseasca parcarile cu plata. Si-n parcarea Primariei se gasesc locuri peste zi, numai sa se doreasca …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.