NKD Analytics: concluzii preliminare sesizate în perioada de criză generată de COVID-19

120

NKD Analytics din Cluj a publicat rezultatele parțiale ale unui chestionar online legat de modul cum privesc românii situația actuală în contextul pandemiei COVID-19. Chestionarul a fost promovat în toate regiunile țării, răspunsurile primite au venit în proporție de aproape 50% din regiunea Transilvaniei, urmată de Moldova și București îndeaproape. 

Câteva concluzii interesante transpar ca urmare a rezultatelor parțiale, astfel cu toată aversiunea față de autoizolare, responsabilitatea atât față de propria persoană cât și față de cei din jur a prevalat. Astfel peste 70% din cei chestionați au răspuns că vor păstra distanțarea socială și după terminarea ordonanței de urgență. Dealtfel, aproximativ 90% din cei chestionați sunt de acord cu restricțiile luate de guvernul României pentru combaterea virusului COVID-19 și cred că măsurile au fost necesare. 

În alta ordine de idei se observă conturarea unui segment important în ce privește viitorul locurilor de muncă. Cum era și normal de altfel, românii încep să se orienteze spre acele domenii care oferă măcar parțial opțiunea de a lucra de acasă. Astfel dacă jumătate dintre respondenți au spus că jobul actual nu le oferă opțiunea de a lucra de acasă, restul de aprox 45% au dat o importanță considerabilă posibilității de a lucra de acasă pe viitor. Această atitudine determină apariția un trend important la care angajatorii vor trebui sa adere și vor trebui să găsească măsurile și compromisurile necesare pentru a păstra eficienta și randamentul angajatorilor. 

Legat de cumpărături, NKD Analytics observă un trend important axat pe cumpărăturile online și pe producătorii locali care va deveni o alternativă care nu poate fi neglijată în următorii ani. Deasemenea, măsurile luate de marile magazine vor urmări probabil în continuare, sub o anumită formă sau alta, să respecte cerințele clientului de a se simți în siguranță. Rămâne de văzut cum vor reuși magazinele să se adapteze și concomitent să-și păstreze afacerea intactă.

2 treimi din cei chestionați se declară afectați material într-o măsură sau alta de criza generată de pandemia COVID19. Astfel va fi interesant de văzut care vor fi măsurile organelor abilitate în perioada următoare pentru ca această situație să nu se adâncească și mai mult.

La întrebarea Sunteți de acord cu repunerea economiei în mișcare cât mai curând indiferent de risc?, în proporție de 40.68% respondenții sunt ‘parțial’ de acord. Dacă considerăm ideile de mai sus, o parte sunt pregătiți să-și asume un risc calculat pentru a repune motoarele importante ale economiei în funcțiune. Opțiunea de răspuns ‘nu sunt de acord’ era inițial cea mai populară varianta de răspuns, scăzând la 17% în prezent. În timp ce opțiunea ‘sunt întrutotul de acord’ a crescut la 20%. Dacă acum 2 săptămâni lumea era sceptică la o relansare a economiei, neajunsurile materiale care se resimt tot mai puternic, monotonia autoizolarii și lipsa celor dragi încep să-și pună amprenta. 

Relativ la sursele de informare, presa online și rețelele sociale sunt favorite printre cei de chestionați cu vârste de până în 40 de ani, dar televiziunea ocupă în continuare un loc însemnat în viețile românilor, mai ales pentru persoanele trecute de 50 de ani. 

NKD Analytics notează și că, conform răspunsurilor, respondenții sunt pragmatici, dar aparent optimiști.

Chestionarul poate fi în continuare completat, aici.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentNKD Analytics, startup-ul clujean care face analiză de piață în vremuri de criză
Articolul următor#rebootHoReCa: program de susținere a startup-urilor care ajută industria ospitalității să-și revină din criză

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.