Idei pentru Cluj: Antreprenoriat Investiții

Investitorul străin „versus” antreprenorul român. O analiză pe date.

Publicat de , vineri, 18 august 2017, 4 Răspunsuri, 2.171 vizualizări
Foto: incont.ro

Foto: incont.ro

Străinii ne fură țara și nu plătesc impozite”, ”Capitalul străin omoară capitalul autohton”, ”Investitorii străini beneficiază de privilegii din partea autorităților în detrimentul întreprinzătorului român”, ”Investițiile străine lasă fabricile patronilor români fără forță de muncă”, ”Corporatiștii din Pipera sunt conspiraționiști plătiți de străini să ne distrugă țara” etc. Toate sunt semnele ale unuia dintre ”miturile economice” induse cu grijă, dar iresponsabil, de diverși oameni politici și așa-ziși lideri de opinie din România. Este vorba de mitul capitalului românesc atotputernic și a autosuficienței noastre economice, ideea că suntem dintre „cei aleși”, care putem să funcționăm foarte bine și în afara sistemului economic global. Oricât de romantic ar suna, e doar o utopie, după cum o demonstrează datele.

Fără accesul la piața europeană, am vinde, ca țară, cu 75% mai puțin și am trăi, probabil, de 3 ori mai prost decât acum

Așadar, să plecăm de la câteva elemente de context, să zicem de bază. România exportă bunuri de vreo 60 de miliarde de Euro/an, la care se adaugă servicii de vreo 20 miliarde.  Valorile acestea sunt de vreo 12 ori mai mari decât cele din 1989 (nemaivorbind de structura lor pe categorii de produse, radical schimbată în prezent, în favoarea unor bunuri care încorporează mai multă tehnologie), în pofida numărului mare de bocitoare ale destinului nemilos al industriei comuniste. Circa 75% dintre aceste produse și servicii merg în Uniunea Europeană, iar dinamica pozitivă a exporturilor din ultimii 10 ani e strâns legată de această piața de desfacere, mare în termeni de număr de consumatori (peste 700 mil.), dar și de putere de cumpărare. Dacă nu am avea acces la această piață am vinde, ca țară, cu 75% mai puțin și am trăi, probabil, de 3 ori mai prost decât o facem în prezent.

Cel puțin două treimi din exporturile românești sunt realizate de companii cu capital străin

Numărul companiilor românești care fac export este de vreo 22.000 (doar circa 3% din cele active în țară), conform datelor INS, dintre care primele 500 realizează 75% din totalul livrărilor externe. Din topul celor 500 de firme exportatoare, doar vreo 50 au capital românesc!!! La acestea se mai adaugă încă vreo 20.000 de mici afaceri ale antreprenorilor români, care exportă bunuri de vreo 15-20 md. Euro. Așadar, cel puțin două treimi din exporturile românești sunt realizate de companii cu capital străin, adesea acestea vânzând produsele și serviciile realizate în România chiar în țările de origine. Ne permitem ca țară să pierdem acum încasări la export de 40-50 mld. Euro/an? Răspunsul vă las să-l dați singur! Într-adevăr, la bugetul de stat ajung bani puțini de la multinaționale pe impozitul pe profit (și pentru că multe companii străine intră pe piață prin investiții inițiale mari în hale, utilaje, tehnologii, formare etc., care se amortizează treptat și „rod” din profit” în primii ani, dar acestea plătesc totuși salarii peste medie și impozitele aferente acestora, echilibrează piața valutară, atrag după sine companii pe verticală și orizontală. În condițiile acestea, să-mi fie cu iertare, dar poate că o serie de privilegii acordate marilor investitori sunt justificate, pentru că ei au o importanță cu adevărat strategică.


Exemplul Dacia – Renault

Vă propun să ne gândim la un exemplu concret: achiziția Uzinei Dacia, ridicată în comunism și cumpărată de către grupul francez „Renault”, în anul 1999. Să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu această uzină, care este principalul exportator al țării și care a atras pe verticală și orizontală peste 100.000 de locuri de muncă indirecte doar în domeniul componentelor, dacă rămânea în proprietatea statului român sau intra pe mâna unui întreprinzător autohton? Cum ar fi compensat aceștia lipsa unui brand-suport deja consacrat la nivel mondial, decalajul de tehnologie, accesul la furnizori, la dealeri, la piețe în ansamblu. E doar un exemplu din mii. E adevărat că au fost și investitori străini care au falimentat companii românești viabile sau au exploatat nemilos resursele naturale ale țării, dar acest lucru l-au făcut și cei români. În plus, e și vina statului român, care a gestionat prost atât privatizările (mai ales în anii 90), cât și controlul utilizării resurselor (de ex. pădurile). Oamenii de afaceri, fie ei români sau străini, speculează aceste slăbiciuni, ceea ce e și explicabil, ei vizează înainte de orice profitul. Nu e rolul lor să protejeze resursele unei țări sau aspectele sociale (dacă nu e interesat de responsabilitatea socială corporatistă, care însă nu e o obligație legală), acestea fiind atribuțiile statului.

Nu există nicio țară dezvoltată și civilizată în lumea aceasta care să respingă investițiile străine și care să se bazeze exclusiv pe antreprenoriatul autohton

Să revenim acum asupra uneia dintre cele mai mari erori de viziune asupra economiei românești, respectiv punerea în antiteză a investitorului străin cu antreprenorul român. Spun eronată pentru că ignoră, din nou, o serie de evidențe. Pe de o parte, nu există nicio țară dezvoltată și civilizată în lumea aceasta care să respingă investițiile străine și care să se bazeze exclusiv pe antreprenoriatul autohton. Uniunea Europeană, în ansamblul său, atrage circa 30% din investițiile străine realizate la nivel global, iar SUA circa 25%, deși sunt cele mai puternice blocuri economice din lume. Cred că dacă americanii nu-și permit să alunge investițiile străine din China, noi nici nu ar trebui să ne gândim la așa ceva. Nu mai vorbesc despre multiplele beneficii pentru diverșii subcontractori și furnizori locali, transferul de know-how, formarea forței de muncă, piața valutară, cultura organizațională, responsabilitatea socială față de comunitățile locale, imaginea țării etc.

Un aspect interesant este că acest aparent ”conflict” între investitorul străin și românul întreprinzător pentru resurse (de forță de muncă, de materii prime, de facilități fiscale, de credite, de fonduri europene și de diverse alte lucruri invocate de fanii naționalismului) nu se confirmă la nivel teritorial. Realitatea este că aceștia formează împreună un ecosistem, o simbioză, benefică pentru toată lumea. Astfel, zonele din România cu cele mai mari investiții străine, care au avut cel mai devreme acces și contact cu piețele externe, sunt și arealele cu cel mai puternic spirit antreprenorial în rândul românilor. Explicația este simplă: investițiile străine creează un mediu propice pentru noi idei de afaceri, aduc cu ele noi tehnologii, culturi organizaționale, clienți etc. Într-un cuvânt, investitorii străini ajută antreprenorii locali, le creează acestora oportunități. Revin la exemplu Dacia-Renault. În zona Argeșului s-au dezvoltat numeroase afaceri 100% românești legate de această investiție, de la servicii de transporturi rutiere de marfă, de catering, până la realizarea unor componente și subansambluri.


Investițiile străine antrenează și atrag după ele inițiative ale oamenilor de afaceri români

Revenind la cifre, să aruncăm o privire la numărul de întreprinderi active juridic, cu capital străin, din România. Numărul total al acestor firme a ajuns în 2017 la circa 210.000 (17% din totalul întreprinderilor din România), în creștere cu 37% față de momentul instalării crizei globale, dinamică reflectată, de altfel, și de exporturile românești. Cea mai mare densitate a companiilor românești  se înregistrează în zona București-Ilfov (normal, în contextul în care Bucureștiul are statut de capitală, e cea mai mare aglomerare urbană și găzduiește sediul multor companii multinaționale cu activități în diferite zone din țară), urmat de județele din Banat și Transilvania, cu accesul mai rapid la piețele vestice și cu legături tradiționale cu acestea, inclusiv prin grupurile etnice ale sașilor, maghiarilor etc. Cele mai puține firme cu capital străin se găsesc în zonele din sudul și estul țării, în general județe agricole, cu puține orașe importante și cu acces dificil la piețele vestice de desfacere: Vaslui, Teleorman, Tulcea, Călărași, Ialomița, Gorj, Botoșani, Olt, Vrancea, Vâlcea și Giurgiu.

Densitatea firmelor cu capital străin la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Densitatea firmelor cu capital străin la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Dacă ne uităm la densitatea agenților economici (firme și PFA-uri) cu capital românesc, spiritul antreprenorial este cel mai bine dezvoltat în partea de vest a țării, precum și în zona București-Ilfov, respectiv Constanța, adică exact acele zone care au atras și un număr mare de investitori străini și care au avut contact timpuriu (de ex. micul trafic de mărfuri transfrontalier din anii 90) cu piețele vestice. De remarcat aici este faptul că locuitorii județului Cluj par să fie românii cei mai orientați către o afacere proprie, depășind chiar și Capitala. Din nou, cea mai redusă densitate a agenților economici cu capital autohton se înregistrează acolo unde s-au stabilit și puțini investitori străini, respectiv județele Vaslui, Botoșani, Suceava, Ialomița, Neamț, Bacău sau Călărași (sub 35 firme/1.000 de locuitori).

Densitatea agenților economici cu capital autohton la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Densitatea agenților economici cu capital autohton la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

O altă măsură a spiritului antreprenorial este succesul programelor guvernamentale pentru întreprinzători, de tipul SRL-D sau, mai recent, Start-Up-Nation. Aceste reflectă o distribuție similară a spiritului antreprenorial, mai dezvoltat în Transilvania, Banat și în București-Ilfov, în defavoarea zonei Olteniei, Munteniei și Moldovei. Din nou se remarcă poziția detașată a Clujului, mult peste media națională și cea a Bucureștiului, precum și poziționarea pe ultimele locuri a unor județe cu grave probleme socio-economice, precum Teleorman, Vaslui, Ialomița, Botoșani, Călărași, Giurgiu, Mehedinți etc.

Densitatea SRL-D existente la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Densitatea SRL-D existente la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Densitatea proiectelor Start-Up Nation depuse la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

Densitatea proiectelor Start-Up Nation depuse la 1.000 de locuitori, în anul 2017. Sursa: Prelucrări proprii, pe baza datelor ONRC și INS

România se află acum într-o poziție competitivă foarte bună pentru a atrage noi investiții străine și trebuie să profite de acest lucru

Așadar,  experiența tuturor statelor dezvoltate, la al căror standard de viață visăm, precum și datele de pe teren infirmă teoria conform căreia investițiile străine dăunează spiritului antreprenorial local, ci dimpotrivă, acestea antrenează și atrag după ele inițiative ale oamenilor de afaceri român. România se află acum într-o poziție competitivă foarte bună pentru a atrage noi investiții străine, în domenii cu plus-valoare mai ridicată decât în anii 90. Astfel, eforturile autorităților și ale tuturor liderilor de opinie ar trebui să cadă pe încurajarea atât a spiritului antreprenorial, cât și pe atragerea de investitori străini, și nu pe învrăjbirea acestora, pentru că nu există niciun conflict real între ei. Chiar și autoritățile locale ar trebui să depună eforturi mai intense în aceste sens (de ex. colaborarea cu antreprenorii locali, cu investitorii străini, cu camerele de comerț și asociațiile de business, înființarea de incubatoare de afaceri, de parcuri industriale și tehnologice, inventarierea terenurilor propice pentru noi construcții, asigurarea reglementării urbanistice a acestora, a utilităților de bază, oferirea de facilități fiscale, adaptarea ofertei educaționale etc.). Așadar, e momentul să batem fierul cât e cald, pentru că suntem pe un val economic fără precedent în ultimii 10 ani, să nu ne lamentăm și să nu ne irosim resursele în retorici populiste ale unor politicieni.


Marius Cristea

A absolvit studii economice și în domeniul dezvoltării regionale durabile la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, iar din 2013 este doctor în Geografie, urmând un stagiu de cercetare la Academia de Științe a Austriei din Viena. De asemenea, dispune de certificări ca manager de proiect, formator, expert în comunicare și în absorbția fondurilor nerambursabile.

A activat pentru peste 5 ani în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, unde a derulat activități în domeniul planificării strategice, dar și al inovării, dezvoltării sectorului IMM etc.

De asemenea, colaborează cu Banca Mondială, în calitate de expert pe termen scurt, în cadrul unor proiecte de asistență tehnică pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020, dar și cu firme de consultanță și ONG-uri locale pentru elaborarea de strategii de dezvoltare locală și regională, planuri de mobilitate, asistență tehnică pentru ministere în sfera dezvoltării urbane.

4 comentarii pentru “Investitorul străin „versus” antreprenorul român. O analiză pe date.”

  1. Ion spune:

    Stiu si patriotii ca fara investitori nu merge, dar asa da bine pt prostime.

  2. amicu spune:

    Ca tot lucram pe date: populatia UE e de aprox. 500 mil de locuitori nu de 700. Dupa iesirea Marii Britanii va fi cu 65 de mil. mai mica. „Fara acces la piata UE …”. Dar ce, sintem ciumati? Am avea acces, dar cu taxe. Si daca tot presupunem, atunci poate ca exporturile catre lumea larga n-ar mai fi 25% din total ci poate 75 % din total, totalul fiind cam acelasi sau mai mare. Daca si cu parca adica. Presupuneri cum spuneam. Sigur ca nici o tara dezvoltata nu respinge investitiile straine, dar nu prea exista tara dezvoltata care sa se bazeze pe investitiile straine si nu pe capitalul autohton (nu exclusiv pe capitalul autohton).
    In concluzie: propaganda.
    P.S. A nu se intelege ca sint de partea abordarii primitive, superpopuliste a psd-ului in ceea ce priveste problema. Abordarea psd n-are legatura cu economia ci cu satisfacerea instinctelor negative ale propriilor alegatori pentru a-i tine in priza.

  3. Dan spune:

    Doat atat vreau sa remarc din articol: „Valorile acestea sunt de vreo 12 ori mai mari decât cele din 1989”. Wawwwww. Daca mergem pe vechea teorie a lui Marks se spune ca voarea produsului inglobeaza munca, materia prima si profitul. In conditiile in care un salar mediu actual e pe undeva la jumatate fata de cel din 1989 (orice curs valutar am lua ca baza),preturile la materiile prime cam tot pe acolo se invart (cu exceptiile de rigoare) atunci se pune intrebarea: UNDE MAMA NAIBII se duce diferenta? In investititii?:)) In invatamant, cercetare? Aiurea. Stimate domn, lucrez si eu in domeniu si stiu care e modul de lucrul al Bancii Mondiale sau a altor organisme asa zis finantatoare. Ce faci dumneata aici e propaganda rezultata in urma spalarii creierelor. Nu-ti place Marx? Hai sa incepem de la Adam (Smith) si sa terminam cu Marshall. In principiu toti spun cam acelasi lucru: economia e stiinţa alegerilor eficace! Dumneata ai ales si crezi ca daca persoanei tale ii merge bine inseamna ca la toti le merge bine. Uita-te putin in statistici din 1989 incoace si ai sa vezi cat a intrat si cat a iesit din Romania. S-ar putea sa nu mai fi asa de optimist.

    • Gogu de la Gaze spune:

      Salariul mediu net in Romania anului 1989 era in jurul a 2800 lei, la o paritate de 12 lei (oficial in Romania) – 35 de lei (pe pietele externe) pentru 1 USD. Salariul mediu net actual este in jurul valorii de 2200 lei, fiind tras in jos in mod semnificativ de forta de munca necalificata sau foarte putin calificata. Nu stiu, domnule Dan, de unde ati scos aceste cifre, dar in mod sigur nu ati realizat o analiza pe statistici

Scrie un comentariu