Astăzi, 14 iulie 2012, la Cluj Napoca, a avut loc un protest împotriva iubitorului de cianură – Traian Băsescu. La protest au participat 20 de membri ai grupului TineriiMânioşi,cu mesajul SalvaţiRoşiaMontanăexpus prin bannere şi steaguri. Protestul a avut loc sub forma unei acţiuni de tip photobombing, fiind localizat în faţa camerelor de luat vederi care asigurau transmisia live în timpul miting-ului organizat de PD-L la Cluj, în Piaţa Păcii.
Acţiunea a început în acelaşi timp cu discursul lui Traian Băsescu şi a durat 15 minute, înainte de finalul discursului. Scopul acesteia a fost de a reaminti lui Traian Băsescu că România nu gustă cianura şi că nu vom trece cu vederea presiunea nelegitimă, anti-constituţională, exercitată de el în ultimii ani pentru autorizarea proiectului de minerit de la Roşia Montană. Mesajul “SalvaţiRoşiaMontană – opriţi procedura de autorizare a proiectului de minerit!” – este totodată adresat tuturor liderilor politici şi factorilor de decizie din România.
Marcel Ionescu-Heroiu este absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială în Washington.
Clujul a votat pe 10 iunie. Rezultatele alegerilor au creat premisele unei competiţii ȋntre Primăria Clujului şi Consiliul Judeţean, şi au deschis o portiţă pentru o implicare mai activă a societăţii civile. Ȋn ultimii ani societatea civilă română a devenit din ce ȋn ce mai activă şi a ȋnceput să se coaguleze ȋntr-o forţă constructivă. Trecând peste simple acţiuni de protest, a reuşit ȋn ultimii ani să oprească mai multe proiecte miniere cu potenţial distructiv asupra societăţii, mediului, şi economiei româneşti; a provocat demiterea unor figuri politice incompatibile cu funcţia pe care trebuiau să o ȋndeplinească; a ȋnlesnit readucerea ȋn funcţie a unor oameni care şi-au dovedit competenţa ȋn ultimii ani; a pus iniţiative importante pe agenda politicienilor; şi, a ȋnceput să ȋmpingă noi oameni pe scena politică.
Orice politician cu scaun la cap şi-a dat seama că societatea civilă este o forţă care nu poate fi ignorată. La Cluj, nevoia de a implica societatea civilă este cu atât mai mare cu cât spectrul politic este divizat – Primăria de o culoare politică, iar Consiliul Judeţean de alta. Performanţa celor două blocuri politice principale la Cluj, va fi judecată ȋn funcţie de proiectele şi iniţiativele pornite şi finalizate până la sfârşitul mandatutlui de 4 ani.
Pentru a avea proiecte de succes, atât Primăria cât şi Consiliul Local trebuie să se aproprie mai mult de firul ierbii, să asculte ce spune gloata, şi să implice cât mai mulţi oameni ȋn viaţa urbei. La rândul ei, societatea civilă trebuie să se transforme dintr-o forţă amorfă, ȋntr-o forţă capabilă să susţină proiecte punctuale şi dispusă să pornească un dialog cu diferiţi factori de decizie. Asta nu ȋnseamnă cătrebuie să vorbească mereu ȋn unison (forţa societăţii civile stă tocmai ȋn diversitatea ei), ci să găseasă o voce comună pentru susţinerea unor proiecte de interes general.
Ȋn teorie, toate partidele politice reprezentate local şi-au exprimat disponibilitatea de a implica cât mai mult societatea civilă. Dacă, şi cum se va ȋntâmpla lucrul acesta depinde atât de preţuirea lor reală a vocii străzii, cât şi de modul ȋn care societatea civilă va şti să se mobilizeze. Câteva lucruri sunt esenţiale ȋn acest sens:
Încurajarea unei multitudini de opinii şi identificarea unor proiecte comune. De multe ori folosită ca un concept abstract, societatea civilă poate fi ȋnţeleasă ca reprezentând ȋntreaga masă de oameni ne-afiliată la un partid politic. Partidele politice au o voce comună şi ȋi reprezintă, ȋn teorie, pe cei care i-au votat; societatea civilă este formată dintr-o multitudine de voci şi opinii, şi reprezintă spaţiul de desfăşurare pentru cei care nu se simt reprezentaţi de politic. Ca atare, punctul forte şi punctul slab al societăţii civile, este eterogenitatea ei. Pe de o parte, este important că există cât mai mulţi oameni implicaţi ȋn viaţa de zi cu zi a comunităţilor lor – cele mai de succes sisteme sunt cele care au permis câtor mai mulţi oameni accesul la putere. Pe de altă parte, când fiecare ȋşi susţine propriul punct de vedere, societatea civilă se transformă ȋntr-o cacofonie de voci, gargară goală, şi timp irosit.
Pentru a avea cu adevărat impact, membrii societăţii civile trebuie să găsească puncte comune de discuţie, şi să găsească metode de a colabora pentru atingerea unor deziderate clare. Exemple bune ȋn acest sens sunt acţiunile coordonate pentru protejarea Roşiei Montane, şi acţiunile pentru extinderea spaţilor verzi şi a infrastructurii pentru biciclişti. Cei care s-au implicat ȋn aceste acţiuni reprezintă diferite crezuri politice (inclusiv apolitismul), diferite temperamente, şi diferite moduri de a vedea lumea. S-au coagulat ȋnsă ȋn jurul unor idei comune.
Tăria de a urma leaderi de opinie. Pentru ca societatea civilă să se coaguleze ȋn jurul unor idei comune, reprezentanţii ei trebuie să fie dispuşi să urmeze anumiţi leader de opinie (ȋn mare parte oameni care sunt dispuşi să dedice mai mult din timpul lor liber pentru susţinerea unei anumite cauze). Dacă partidele politice acţionează la unison, ȋn funcţie de ce spune conducerea lor, membrii societăţii civile reprezintă o multitudine de voci, fiecare cu propria părere. Când aceste păreri nu sunt fundamental diferite, trebuie să avem tăria de a urma pe cei dedicaţi unei cauze sau alteia – chiar şi atunci cănd nu suntem de acord cu ei 100%.
Există pe YouTube un filmuleţ drăguţ care explică atât importanţa leaderilor, cât şi importanţa celor dispuşi să-i urmeze:
Disponibilitatea de a lucra cu factori de decizie. Există o practică păguboasă la noi de a critica clasa politică la pachet. Nu că politicienii ar fi sfânţi, dar există destule exemple de oameni politici care doresc cu adevărat să contribuie la crearea unei Românii mai bune. O mare parte din schimbările pe care dorim să le vedem ȋn oraş pot fi ȋnfăptuite numai de către autorităţile locale şi judeţene. Ca atare societatea civilă ȋn ansamblu, şi grupuri reprezentate ale societăţii civile, trebuie să devină mai adepte la a lucra cu aceste autorităţi. Un pas uşor de făcut ȋn sedimentarea unei astfel de relaţii poate fi făcut prin a ȋncuraja iniţiative publice cu care suntem de acord. Până şi cea mai cinică persoană va găsi ceva ce merită mai mult decât critici.
De exemplu, ȋn loc să criticăm insuficienţa pistelor de biciclişti, am putea ȋncerca să lucrăm cu autorităţile publice pentru a ȋmbunătăţi ȋn mod continuu această infrastructură. Putem să le spunem de exemplu care sunt rutele cele mai circulate din oraş, care sunt străzile cu trafic cel mai intens, care sunt căile ce necesită măsuri de siguranţă suplimentară pentru biciclişti, ş.a.m.d. Nu trebuie să fi psiholog pentru a realiza că oricem om (indiferent că salariul său este plătit din banii noştri sau nu) va fi mai dispus să colaboreze cu noi când ȋl tratăm ca pe un om, nu ca pe o scursură a societăţii.
Curajul de a propune idei noi. Am avut şansa să lucrez cu autorităţi din toată lumea, din New Orleans până ȋn Tbilisi. Peste tot pe unde am fost am ȋntâlnit oameni dornici să ȋnveţe noi metode de deservi comunităţile ȋn slujba cărora se aflau. Sunt mulţi oameni deştepţi la Cluj, şi mulţi experţi care ar putea sugera iniţiative noi pentru autorităţile locale. Frumuseţea unei idei bune este că deschide uşi de gândire şi acţiune, şi este contagioasă. Odată ce este adoptată de câţiva oameni, marea masă le-o ia pe urmă.
Un exemplu bun ȋn acest sens este programul de termo-izolare al blocurilor pornit ȋn 2009 de guvern şi autorităţi locale. Chiar dacă este hulit şi criticat de unii (ca orice program ȋşi are hibele sale), eu consider acest program una din cele mai bune iniţiative publice din perioada post-decembristă. O să vă spun şi de ce.
Ȋn 1990, după Revoluţie, 85% din ansamblul de clădiri existente ȋn România, fusese construit după 1945 – ȋn timpul comunismului. Aproapre 50% din aceste clădiri au fost blocuri de apartamente, construite din pre-fabricate, cu performanţă energetică slabă (betonul nu este un material termo-izolant bun), lipsite de identitate (avem cartiere ȋntregi pline de blocuri trase la indigo), şi gândite mai mult ca stupi de locuit (fără amenităţi elementare de genul supermaketurilor, barurilor, restaurantelor, băncilor, etc.). Pentru multe oraşe din România ȋmbunătăţirea condiţilor de viaţă a cetăţenilor este strâns legată de găsirea de soluţii inovative pentru aceste cartiere de blocuri.
Ȋn Cluj, mai mult de 73% din populaţie trăieşte la bloc. Ca atare, o mare parte din strategiile de ȋmbunătăţire a calităţii vieţii ȋn oraş trebuie să ţintească acest grup. Centrul Clujului deja arată ca orice alt oraş din Vest. Ar trebui să urmeze cartierele acum. Având ȋn vedere ȋnsă anvergura problemei, e clar că autorităţile publice nu se pot ocupa de toate. Ele pot ȋnsă da tonul pentru pornirea unor iniţiative, şi pot asculta mai atent vocea cetăţenilor pentru a le afla doleanţele.
Un exemplu ȋn care autorităţile publice au dat tonul este tocmai programul de termo-izolare pe care l-am menţionat mai sus. Ȋn 2009, când programul a fost pornit, o mare parte din blocurile din România erau ȋn aceiaşi condiţie ȋn care le-a găsit Revoluţia din 1989. Ȋn 20 de ani, aceste blocuri nu au făcut altceva decât să se deterioreze. Programul de termo-izolare a fost prima iniţiativă publică care propus soluţii pentru ȋmbunătăţirea performanţei şi comfortului acestor clădiri.
La ȋnceput ȋnsă, programul a fost primit cu mare reticenţă. Chiar dacă asociaţile de locatari trebuiau să plătească numai 15% din costurile finale, oamenii nu s-au prea ȋnghesuit să acceseze aceste fonduri. Câţiva au făcut-o totuşi. Aceştia au fost “leaderii” iniţiali, care au dat tonul pentru restul oamenilor. Ca atare, ȋn momentul ȋn care primele proiecte de termo-izolare au fost terminate, tot mai multe asociaţii de locatari au ȋnceput să se ȋnscrie pentru acest program. După un scurt timp, listele de aşteptare erau mai mari decât capacitatea autorităţilor de a le adresa.
Văzând că răspunsul autorităţilor publice este tardiv, mai multe asociaţii de locatari au decis să pornească lucrări de termo-izolare pe cont propriu. Doreau nu numai să aibe o performanţă termică mai bună ȋn apartamentele lor, dar şi să aibe un bloc la fel de “arătos” ca şi al vecinilor. Ȋn scurt timp, termo-izolarea blocurilor a devenit o epidemie ȋn Cluj. Din cele 84,000 de apartamente existente ȋn oraş, peste 20,000 au fost termo-izolate până ȋn vara lui 2011. Şi mai remarcabil ȋnsă este că peste 15,200 dintre apartamentele reabilitate, au fost reabilitate cu fonduri proprii ale cetăţenilor. Ca atare, pentru fiecare apartament reabilitat cu fonduri publice, 3 au fost reabilitate cu fonduri private. Ȋntr-o ţară ȋn care oamenii sunt mereu acuzaţi de inerţie, acesta este un lucru fantastic.
Alte asemenea iniţiative pot fi pornite de autorităţi publice, de societatea civilă, sau de o colaborare dintre cele două grupuri. O idee ce ȋmi place mult, este cea de “5% pentru cartierul tău” – propusă de societatea civilă şi adoptată destul de rapid ȋn campanii politice. Un asemenea program prevede alocarea a 5% din bugetul local pentru proiecte propuse direct de cetăţeni. Ca atare, comunităţile pot decide ele ȋnsăle care sunt priorităţile lor principale, şi autorităţile locale pot aloca fondurile necesare finalizării acestor lucrări, sau pot porni iniţiative pentru a răspunde acestor cereri.
De exemplu, pornind de latermo-izolarea blocurilor, se pot găsi o grămadă de alte idei pentru ȋmbunătăţirea performanţei energeticeşi a aspectului clădirilor. Mai jos am ȋnşiruit câteva. (Randările sunt făcute de frate-meu – Cristi Ionescu-Heroiu.)
Cam aşa arată mare parte din blocurile de la mine din cartier – Zorilor.
Prin aplicarea unui strat termo-izolant, blocul nu numai că are o performanţă energetică mai bună, dar şi un aspect mai plăcut (imaginea de jos). Bineînțeles, există la fel de multe păreri despre estetica lucrărilor de termo-izolare cât există oameni, şi multi susţin că un nou strat de vopseală pe blocuri nu ȋmbunătăţeşte situaţia prea mult – pe principiul că dacă pui ruj pe porc, tot porc rămâne.
Ȋn mod ideal, lucrările de termo-izolare ar trebui ȋnsoţite de lucrări de ȋnlocuire a ferestrelor şi a balcoanelor, pentru a avea un efect uniform. Fără reguli de urbanism clare, toţi oamenii din Cluj (inclusiv ai mei), au schimbat aspectul exterior al apartamentelor lor după bunul plac – ȋntr-o cacofonie de culori şi improvizări arhitectonice. Ca atare, viitoarele proiecte de ȋmbunătăţire a blocurilor ar trebui să fie dublate şi de reguli clare pentru asociaţile de locatari, ȋn ceea ce priveşte aspectul exterior al clădirilor ȋn care trăiesc. Exteriorul clădirilor trebuie ȋnţeles ca un bun comun al tuturor locatarilor din bloc, iar o improvizaţie arhitectonică făcută de un locatar poate scădea valoarea apartamentelor pentru toţi ceilalţi locatari din zonă.
La fel, exteriorul clădirilor reprezintă un bun public de care noi toţi ar trebui să ne bucurăm. Ce fac oamenii la ei ȋn casă e treaba lor, atâtă timp cât nu afectează structura de rezistenţă a clădirii. Ce fac cu exteriorul apartamentului lor e treaba noastră a tuturor. Ca atare, o serie de reguli urbane clare ar trebui să delimiteze ce e permis şi ce nu e permis ȋn lucrările de schimbare a aspectului clădirii.
Bineînțeles, nu ar trebui să ne limităm numai la lucrări de termo-izolare pentru “ȋnfrumuseţarea” blocurilor comuniste. Există o mulţime de exemple ȋn lume de folosire a blocurilor ca spaţiu de exprimare pentru artişti (aveţi un exemplu aici în dreapta). Clujul se bucură de o comunitate de artişti fantastică. Ar fi minunat dacă aceştia ar fi implicaţi (ȋn măsura ȋn care o şi doresc) ȋn ȋnfrumuseţarea spaţilor publice. De exemplu, studenţii la arte ar putea fi ȋncurajaţi să ȋşi susţină lucrare de licenţă prin finalizarea unei opere de artă publică. Ca parte a acestui proces, ei ar putea fi ghidaţi să interacţioneze direct cu locatarii unui bloc, să vadă cam ce şi-ar dori aceştia, şi ȋn acelaşi timp să le educe simţul estetic– mai toţi am beneficia de o educaţie artistică mai solidă. Ȋn acest fel, locatarii de bloc ȋşi ȋnfrumuseţează zilele cu o operă de artă la scara lor de bloc. Artiştii, la rândul lor, ȋşi termină astfel lucrarea de licenţă, ȋşi dispun talentul ȋntr-un spaţiu public, şi ȋnvaţă să răspundă gustului publicului mai larg (mulţi artişti sunt din păcate genii pustii care crează artă numai pentru ei, nu şi pentru alţii).
Proiecte de cosmetizare al aspectului blocurilor pot fi dublate de proiecte de generare alternativă a energiei. Blocurile reprezintă spaţii largi bătute de soare, şi s-ar preta la folosirea panourilor fotovoltaice. Aceste panouri pot genera energie pentru spaţiul public comun, sau pot fi destul de puternice pentru a genera energie pentru consumul de zi cu zi al locatarilor. Ȋn Germania, tehnologia fotovoltaică a evoluat aşa de mult ȋncât multe clădiri produc un surplus de energie pentru reţeaua locală.
Costurile tehnologiilor fotovoltaice au devenit din ce ȋn ce mai rezonabile, şi există chiar posibilitatea ca unul din noii investitori ȋn Cluj să producă panouri solare local (ceea ce le-ar scădea preţul şi mai mult). Ȋn funcţie de poziţia si detalile tehnice ale fiecărei clădiri, panourile pot fi puse direct pe faţada clădirii (vezi imaginea de mai jos), sau pe acoperiş … sau şi pe una şi pe alta.
Şi dacă panourile solare nu sunt de ajuns, se poate adăuga şi un covor exterior verde.
Mai jos vedeţi un exemplu real de covor verde pe un bloc comunist din Bucureşti.
… iar aici, pe o clădire din Paris.
Bineînțeles, când vine vorba de a crea un oraş mai verde, nu ar trebui să ne limităm numai la exteriorul clădirilor. Ceea ce nu observăm de la firul ierbii, este că majoritatea blocurilor comuniste dispun de o suprafaţă mare de “teren”, ȋn mijlocul oraşului, care rămâne ȋn mare parte ne-utilizată – acoperişurile (vezi imaginea de mai jos).
Unele asociaţii de locatari au folosit acest spaţiu pentru a extinde blocul cu ȋncă un etaj, şi pentru a face un ban ȋn plus. Mare parte din aceste spaţii rămân ȋnsă ne-folosite. Ele ar putea fi transformate ȋn mini-parcuri şi grădini de vară pentru cei care trăiesc ȋn ele. Ȋn America aproape fiecare clădire mare are amenajat un spaţiu public deasupra clădirii, unde locatarii se întâlnesc la o bere vara, sau la aer curat primăvara.
Sunt convins că se găseşte vreun inginer pe la noi care să găsească o soluţie tehnică inovatoare pentru a transforma acoperişurile blocurilor ȋn spaţii verzi. La fel sunt convins că există o mulţime de alte idei pentru transformarea cartierelor comuniste ȋn adevărate comunităţi. Rămâne numai ca cei care au asemenea idei să le comunice restului lumii.
Marcel Ionescu-Heroiu este absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială în Washington.
Nu sunt biciclist. Nu am nervii să mă bat cu maşinile ȋn trafic, nu vreau să duc de grijă bicicletei cât nu stau pe ea şi prefer să explorez şi să bat oraşul la pas, lipa-lipa – ȋntr-un ritm mai domol, care să-mi ofere răgazul să stau cu gura căscată la spectacolul urban ce se desfăşoară ȋn faţa mea. Consider ȋnsă fantastic modul ȋn care bicicliştii din Cluj, şi din România ȋn general, s-au mobilizat şi au ȋnceput să ȋşi ceară drepturile pe drum. Este cu atât mai remarcabil cu cât ȋn multe ţări din jurul nostru, autorităţile locale refuză să investească ȋn infrastructură de transport alternativ considerând că cetăţenii lor nu vor altceva decât să se plimbe cu maşina.
Cu câțiva ani ȋn urmă, eram şi noi cam ȋn aceiaşi barcă. Ȋntre timp ȋnsă, lucrurile s-au schimbat radical. Sunt din ce ȋn ce mai mulţi biciclişti pe străzile Clujului, şi prezenţa lor pare să ȋncurajeze cât mai mulţi alţi oameni să le-o ia pe urmă. Poate oi ajunge şi eu la un moment biciclist ȋnrăit.
Până atunci ȋnsă, m-am gândit să adun la un loc câteva idei pentru cei care se bat pentru mai mult spaţiu şi drepturi pe drumurile clujene. Multe din ideile astea sunt deja bine cunoscute, altele, sper eu, să aducă şi puţin inedit.
Nevoia unui plan general de transport urban
Clujul, sau mai degrabă zona metropolitană a Clujului, se remarcă prin absenţa unui plan bine gândit de dezvoltare a transportului urban. Există proiecte punctuale (de ex. renovarea şi extinderea liniei de tramvai), există planuri de fluidizare a traficului, şi există propuneri fantasmagorice (gen stradă deasupra Someşului). Nu există ȋnsă o viziune de ansamblu, integrată a administrării transportului ȋn zona metropolitană.
Ȋn Vest, infrastructura de transport este folosită ȋn mod strategic pentru a ȋncuraja dezvoltarea oraşelor ȋntr-un mod sustenabil. Ca atare, planurile urbanistice generale permit densităţi mai mari de-al lungul căilor de transport ȋn comun, pentru a permite cât mai multor oameni să fie mai aproape de această reţea şi să evite folosirea maşinilor personale. Drumurile de legătură sunt folosite ca un fel de barieră exterioară, pentru a preveni exlpozia ȋn afară a oraşelor. Iar liniile de transport public sunt integrate cu reţelele de căi pentru pietoni şi biciclişti.
La Cluj ȋnsă, rege pare să fie, ceea ce Eugen Pănescu a numit „urbanismul de parcelă”. Fiecare ȋşi construieşte casă sau bloc pe orice parcelă ce devine disponibilă, fără a se gândi la căi de acces sau la ȋnlesnirea traficului ȋn zonă. Fără reguli de dezvoltare urbană clară, fiecare face ce-i trece capul. Asta ȋnseamnă de obicei că noile construcţii peri-urbane urmează morfologia pământurilor agricole de la periferia oraşului (de obicei fâşii lungi de teren), şi ȋn lipsa unor investiţii publice ȋn infrastructură de transport, crează ambuteiaje pe străzi şi aşa congestionate.
Urbanism de Parcelă ȋn Cluj
La nivelul ţării, şi la ȋndemâna Uniunii Europene, s-a lansat deja idea ca fiecare oraş mare din România să aibe un plan integrat de dezvoltare a transportului metropolitan. Ȋn momentul ȋn care aceste planuri vor ȋncepe să prindă viaţă, e critic să aibe inclusă o reţea regională de transport alternativ (mai exact căi pentru biciclişti, skateri, pietoni, ş.a.m.d.).
Reţea principală şi secundară de piste pentru biciclişti
Majoritatea reţelelor de transport public sunt gândite ȋn jurul unui schelet principal. De exemplu, oraşele care au metrou, se organizează ȋn jurul reţelei de metrou. Sarajevo, care are o topografie asemănătoare Clujului, şi-a dezvoltat sistemul de transport public ȋn jurul unor linii principale de tramvai şi troleibuz, cu linii de autobuz şi microbuz jucând rolul de „afluenţi”.
Ȋn mod similar ar trebui gândită şi o reţea de piste de biciclete. Constrângerile pe care le prezintă terenul din Cluj, ȋn mod natural vor duce la formarea unei axe principale de la Vest la Est, din Floreşti până ȋn Apahida. Această axă principală poate fi servită de căi secundare ce vor ȋmpănzi cartierele din jurul ei.
Reţea principală şi secundară de piste de bicicliști
Acolo unde căile secundare nu permit acces uşor atât ȋn jos cât şi ȋn sus (de exemplu din şi ȋnspre Cartierul Zorilor), bicicliştii ar trebui să fie ajutaţi prin echiparea autobuzelor cu un grilaj pentru agăţarea bicicletelor. Ca atare, ei vor avea drum ȋntins la coborâre, şi nu-şi vor rupe spatele la urcare.
Autobuz echipat cu grilaj pentru biciclişti
Mai multă siguranţă ȋn trafic
Investiţile ȋn extinderea reţelei de reţele pentru biciclişti trebuie să fie dublate de investiţii ȋn siguranţa bicicliştilor. Cu cât riscurile ȋn trafic vor fi reduse mai mult, cu atât vor exista mai mulţi oameni dispuşi să se urce pe bicicletă. Unele măsuri ingenioase de creştere a nivelului de siguranţă au fost deja introduse ȋn Cluj – ca de exemplu pista de biciclişti de pe Avram Iancu, care este protejată de traficul rutier de maşini parcate. Asemenea măsuri trebuie introduse şi pe alte artere cu trafic intens şi cu parcare pe stradă. Alte măsuri de siguranţă pentru biciclişti pot include extinderea reţelelor de pe trotuare şi de pe străzile pietonale.
Copenhaga, capitala bicicliştilor din Europa, a introdus o altă măsură ingenioasă menită a spori siguranţa bicicliştilor ȋn intersecţii. Astfel, pistele de biciclişti sunt marcate cu o culoare aparte pe porţiunile unde străzile se intersectează, pentru ca şoferii să ştie din timp că trebuie să ȋşi ajusteze viteza.
Marcarea pistelor de bicicliști ȋn intersecţii
Undă verde pentru biciclişti
Un alt program introdus cu succes ȋn Copenhaga este programul „Undă verde pentru biciclişti” (Green Wave). Acest program dă prioritate bicicliştilor ȋn trafic, organizând semafoarele ȋn aşa fel ȋncât bicicliştii să petreacă căt mai puţin timp la intersecţii. Aceasta practic ȋnseamnă că specialişti ȋn trafic urban au calculat cât ȋi ia ȋn medie unui biciclist să ajungă de la o intersecţie la alta, iar semafoarele au fost programate ȋn aşa fel ȋncât să reducă cât mai mult timpul pe care aceştia trebuie să-l aştepte pentru culoarea verde a semaforului.
După cum se vede din graficele de mai jos, pe zonele cu „undă verde”, viteza bicicliştilor a crescut cu 37%, timpul petrecut ȋn trafic a scăzut cu 28%, şi pe o distanţă de 2.2 km ei nu au trebuit să oprească măcar odată.
Ȋmbunătăţirea performanţei ȋn trafic a bicicliştilor după introducerea programului „Undă Verde” ȋn Copenhaga
Asemenea măsuri au făcut ciclismul din ce ȋn ce mai popular ȋn Copenhaga. Ȋn 2008, 37% din locuitorii oraşului foloseau bicicletele pentru a ajunge la servici sau la şcoală. Practic, aşa cum indică graficul de mai jos, mai mulţi oameni ȋn Copenhaga folosesc bicicletele pentru călătoriile de zi cu zi, decât maşinile. Până ȋn 2015, autorităţile locale speră ca 50% din călătoriile zilnice să fie făcute pe bicicletă. Studii făcute de aceştia au arătat că cei care folosesc bicicleta ȋn fiecare zi, trăiesc ȋn medie 5 ani mai mult decât oamenii inactivi, şi suferă de mult mai puţine boli.
Bicicletele sunt mai populare decât maşinile ȋn Copenhaga
Clujul oraş al cicliştilor
Deja s-au făcut multe ȋn oraş pentru a acomoda bicicliştii. Deşi mulţi cârcotaşi se plâng că nu se face destul, sunt de lăudat iniţiativele autorităţilor locale şi iniţiativele private gen „I Love Velo”. E drept că mai e cale lungă de parcurs, dar s-a făcut deja un ȋnceput promiţător şi se pare că există un conses general că asemenea investiţii sunt necesare (de exemplu, mare parte din candidaţii la primărie susţin dezvoltarea ȋn continuare a pistelor pentri biciclişti). Există ca atare toate premisele ca urbea noastră să devină o capitală a ciclismului ȋn România. Poate se găseşte şi un biciclist cu ȋnclinaţii artistice care să facă un brand şi un logo, gen cel făcut pentru „I Love Cluj” (mai jos am dat un exemplu, dar se poate mult mai bine).
Sâmbătă, 12 mai 2012, grupul civic Tinerii Mânioși au inițiat și organizat o acțiune de curățare a domeniului public din Strada Victor Babeș nr 19. Acțiunea a vizat colectarea deșeurilor de construcții pe care unii dintre chiriașii Primăriei Cluj-Napoca de la adresa respectivă le-au depozitat pe domeniul public în cauză și transportul și depozitarea acestora la groapa de gunoi a orașului.
Sursă imagine: Emil Florea
Mai jos, comunicatul de presă al Tinerilor Mânioși legat de această acțiune:
Acțiunea noastră a survenit în urma documentării fotografice a situației existente și a distrugerilor spațiilor verzi de la adresa respectivă, pe care acțiunile chiriașilor Primăriei le-au produs prin renovarea imobilelor, inacceptabile pentru oricare dintre cetățenii orașului Cluj-Napoca. Această documentare a fost urmare a protestului domnului arhitect Flavius Muntean împotriva tăierii abuzive a teiului aflat în perimetru, de către Clinica Salvosan Ciobanca. Astfel, Primăria a fost înștiințată despre intervenția noastră în spatiul public, iar ca urmare a înștiințării oficiale, Primăria ne-a pus la dispoziție oameni și utilaje care au contribuit la curățarea spațiului.
În intervalul 10.00-17:00, am curățat o suprafață de apoximativ 250 mp, de pe care am ridicat și transportat la rampa de gunoi moloz din construcții și resturi vegetale din tăierea teiului estimat la vârsta de peste 50 de ani. Tăierea teiului a condus la afectarea a jumătate din coronament, astfel specimenul fiind debalansat prin mutarea centrului de greutate si prin pierderea simetriei cu sistemul radicular. Foarte probabil, molozul din construcții provine din renovarea clădirii istorice, neinclusă în patrimoniul istoric al Clujului, cunoscută drept casa cu turnuleț, construită la începutul secolului XX.
Tăierea teiului și depozitarea molozului aveau ca scop amenajarea unui spațiu pentru parcarea fără autorizație a autovehiculelor pe spațiul verde din curtea respectivă. Chiriașii Primăriei de la adresa menționată s-au opus intervenției noastre pe domeniul public, invocând faptul că înlăturarea molozului va produce “noroi” și că nu ar trebui să ne intereseze “ce se întâmplă în curtea vecinului”, chiar dacă spațiul respectiv este domeniu public și chiriașul nu își respectă obligațiile legale de utilizare a spațiului public. Deoarece grupul nostru nu a cedat la opoziția chiriașilor, reprezentanții Clinicii Salvosan Ciobanca s-au alăturat echipei noastre și au contribuit la ridicarea deșeurilor.
În total, am ridicat și transportat patru remorci, una și jumătate cu resturile vegetale din tăierea agresivă a teiului, restul cu moloz depozitat și tasat pe fostul spațiu verde public de către chiriașii terenului.
Am reușit să curățăm aproximativ jumătate din suprafața afectată de dezpozitarea molozului și am convenit ca în etapa următoare să realizăm următoarele acțiuni:
grupul nostru va întocmi și propune Primăriei și chiriașului Clinica Salvosan Ciobanca un plan de amenajare a spațiului verde pe suprafața deja curățată în primele zile din săptămâna 14-20 mai;
dacă chiriasul nu procedează la evacuarea molozului rămas, grupul nostru va continua acțiunea de evacuare și de pe suprafața în continuare afectată;
în colaborare cu domnul arhitect Flavius Muntean vom realiza un proiect tehnic de stabilizare a teiului, prin ancorarea coroanei, pe care îl vom transmite spre execuție chiriașului Clinica Salvosan Ciobanca, care a cauzat debalansarea;
în colaborare cu experți în tratamentul arborilor, vom obține și aplica substanțele necesare pentru prevenirea infecțiilor fungice ale rănilor cauzate de tăierea abuzivă a teiului.
Dorim să facem un apel către toți cetățenii orașului nostru să ia atitudine si măsuri împotriva altor evenimente similare, generate de urmărirea cu orice preț a intereselor economice, în detrimentul intereselor generale ale comunității. Noi promitem să acționăm în continuare spre respectarea dreptului tuturor clujenilor la un mediu curat și verde.
Tinerii Mânioși Cluj-Napoca, 12.05.2012
Mai jos, imagini de la acțiune (autor: Emil Florea)
Vineri 11 mai 2012, a avut loc o acțiune de protest pe malul lacului din cartierul Gheorgheni, la care au participat atât elevi și profesori ai Școlii Elf, cât și activiști ai societății civile. Acțiunea a dorit sa transmită un mesaj autorităților publice pentru a interveni în amenajarea zonei lacurilor pentru trafic pietonal și pentru a stopa construcțiile preconizate pe malul lacului, care vor sufoca accesul pietonal. Pe lângă Școala Elf, mesajul acestei acțiuni este suținut și de mai multe organizații nonguvernamentale, printre care: Grupul pentru Acțiune Socială (GAS), Clujul Civic, Proiect Protokoll, Tinerii Mânioși, Fundația ExtraArt și Fundația AltArt.
„Lacul ascunde o mulțime de amintiri plăcute, atât pentru adulții din oraș, cât și, într-o bună zi, pentru noi. Tuturor ne e dor de plimbările pe care le făceam în jurul lacului neavând grija mașinilor din jurul nostru. Considerăm că și noi, cei mici, merităm să ne bucurăm și să îngrijim acest lac, la fel cum o făceau părinții noștri când erau copii” – Inesa Schmidt și Giorgia Cociș, clasa a VII-a, Școala Elf „Ceea ar trebui să fie un spațiu de relaxare acum este o zonă de trafic auto pe 2 benzi fără trotuar! Eu am fost un norocos. Am fost printre ultimii părinți care și-au plimbat copilul cu căruciorul în jurul lacului Gheorgheni ascultând păsărele și voci inocente de copii și îndrăgostiți. Între timp, lumea s-a schimbat. Copiii pot fi aduși repede la mall-ul de lângă lac și “distrați” de alții în mod profesionist, iar tu nu trebuie decât să plătești pentru asta. Poate am făcut și eu așa. Eu și familia mea ne-am hotărât să nu mai stăm deoparte: dorim să spunem STOP traficului auto pe malul lacului Gheorgheni! Tu ce crezi despre asta?” – Adrian Costina, părintele unui elev la școala Elf
„Dinspre societatea civilă au fost lansate petiții și scrisori deschise semnate de sute de cetățeni și de o duzină de asociații cu privire la amenajarea lacurilor ca zonă de loisir. E timpul ca autoritățile să asculte cererile clujenilor!” – Adi Dohotaru, activist civic GAS
Cum e să-ți plimbi copiii pe aleea de pe malul lacului din Gheorgheni
“Este destul de stresant mai ales ca și părinte, nu știi pe unde să o iei. [...] Ar fi foarte fain să putem ieși cu copii aici dar evităm. [...] Am putea să ne plimbam pe aici în fiecare zi. [...] Există un lac cu care nu facem absolut nimic.”
Cum e să faci jogging pe aleea de pe malul lacului din Gheorgheni
“Noi alergăm, mașinile circulă și pe un sens și pe celălat, s-ar putea să se întâmple și accidente. [...] Primim claxonări și aproape înjurături că încurcăm circulația. [...] Mașinile circulă cu o viteză foarte mare. Trebuie să ne ferim, ne este frică, dar este o zona frumoasă și dorim sa profităm de ea. [...] Trebuie ca autoritățile să găsească o soluție și pentru pietoni și pentru șoferi.”
Marcel Ionescu-Heroiu este absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială în Washington.
