Sara şi semințele speranţei. Povestea semințelor de roșii transilvănene ce au dat rod în Senegal.

    Publicat de Cluj.info, miercuri, 15 octombrie 2014, Lasă un răspuns, 1.389 vizualizări

    Roșiile Sarei

    De 5 ani de zile, asociaţia Eco Ruralis din Cluj colectează, cultivă, înmulţeşte şi distribuie gratuit seminţe tradiţionale de legume, cereale, flori, plante aromatice şi medicinale. Cea mai bogată parte a colecţiei de seminţe o reprezintă roşiile, o legumă simbol pentru România, renumită pentru gustul său şi diversitatea soiurilor locale, ţărăneşti. Pentru că seminţele tradiţionale înseamnă mai mult decât agricultură şi hrană, vă prezentăm una dintre poveştile seminţelor asociaţiei: seminţele de roşii ale Sarei, povestită chiar de nepotul ei, Attila.

    Semințele speranţei

    Sara şi Marton în ziua nunţii

    Sara şi Marton în ziua nunţii

    Cea mai importantă zi din viaţa a doi tineri ţărani din Nordul Transilvaniei, a început cu o dimineaţă ceţoasă din 1958. Era ziua nunţii Sarei şi lui Marton, trăită cu emoţie de familiile lor de ţărani modeşti, împreună cu tot satul. Zestrea Sarei consta în perne, haine de sărbătoare, pături şi ţesături cusute chiar de ea, încă de când era o copilă. Moştenirea lui Marton era o bucată de pământ şi câteva animale primite de la părinţi, dar mai ales cunoştinţe despre cum să îşi gospodărească pământul. Cel mai preţios dar de nuntă a venit de la mama Sarei, “darul speranţei”, după obiceiul locului: o traistă plină cu seminţe de roşii tradiţionale.

    Bunica mea a preţuit acele seminţe tot restul vieţii ei, salvându-le an de an, adaptându-le schimbărilor vitrege ale climei. Mi-a spus povestea roşiilor care au trecut prin mâinile muncite ale mamei sale şi care înainte au ţinut de foame bunicii ei în timpul războaielor din prima parte a secolului. Întotdeauna povestea seminţelor de roşii dezvăluia noi informaţii despre istoria familiei noastre. Aceste roşii sunt un liant între generaţii, prin rolul lor ca sursă de hrană şi prin modul în care s-au adaptat vremii.

    E un soi robust”, mi-a zis ea într-o zi. “Îmi aduc aminte, chiar după ce a căzut Ceauşescu, am avut o secetă grozavă. A fost cel mai rău an. Nimeni nu ştia ce o să se aleagă de noi, veneau schimbări mari. Un lucru rămânea la fel: trebuia să mâncăm. Toate terenurile fostelor cooperative erau arse de secetă, nu mai vedeai verdeaţă. Numai roşiile mele au înflorit în grădină… seminţele bătrâneşti ne-au salvat”, a oftat bunica.

    Dacă seminţele salvează oamenii, de ce să nu salveze şi oamenii seminţele? Prin asociaţia Eco Ruralis, ne dedicăm sprijinirii ţăranilor. Împreună cu colegii mei, ne-am luat angajamentul să fim păstrători de seminţe, aşa cum a fost bunica mea, simplu şi demn. Să fim conectaţi cu pământul, să nu îl exploatăm şi să nu luăm mai mult decât poate să ne ofere. Să onorăm agro-biodiversitatea.

    Grădinile “Ecorurali

    Țărănci din Djimini, în faţa grădinii de roşii cultivate din seminţele Sarei

    Țărănci din Djimini, în faţa grădinii de roşii cultivate din seminţele Sarei

    În noiembrie, 2011, mă pregăteam pentru o călătorie în Senegal, Africa, unde urma să particip la un Schimb Internaţional de Seminţe. Chiar atunci, bunica mea a căzut la pat, bătrână şi obosită. Dându-mi seama că nu pot pierde timpul, mi-am petrecut zile şi nopţi lângă patul ei de suferinţă, sorbindu-i şoaptele prin care îmi explica metodele şi practicile ei de cultivare, copilire, selecţie a roşiilor, salvarea seminţelor. Am luat cu mine lecţiile învăţate, împreună cu o trăistuţă de seminţe şi m-am pornit la drum.

    În timpul petrecut în Senegal, am avut şansa să mă întâlnesc cu mulţi ţărani din vestul Africii, am învăţat despre cum se organizează în comunităţi şi le-am aflat poveştile de rezistenţă. Unul dintre ţăranii ăştia se numeşte Markoto Kamara, este administrator al UCEM, o asociaţie mică de ţărani, pe care l-am întâlnit în satul Djimini din regiunea Kolda, la 15 ore de Dakar, capitala Senegalului. A ascultat cu mult interes povestea seminţelor de roşii ale bunicii şi mi-a împărtăşit respectul pentru soiurile rezistente la secetă, mărturisindu-mi că datorită condiţiilor climatice, nu au putut cultiva niciodată roşii, necunoscând aceste plante decât din auzite. Am descoperit că ţăranii senegalezi au aceeaşi dedicaţie ca ţăranii români, pentru seminţele tradiţionale şi pentru hrana sănătoasă şi bogată în diversitate. Am făcut schimb de seminţe, roşiile bunicii găsindu-şi un nou cămin, în grădina ţăranilor din Djimini. De atunci păstrăm legătura cu greutate, pentru că în Djimini nu există electricitate. Totuşi, prin corespondenţa noastră am reuşit să aflu că seminţele bunicii au rodit şi în ultimii ani s-au împrăștiat în satele vecine, în grădini botezate de senegalezi “Ecorurali”.

    Inima Sarei s-a oprit într-o dimineaţă friguroasă de februarie, în 2012, fără a apuca să ştie că seminţele ei au adus speranţă în atâtea colţuri îndepărtate de lume. Cunoştinţele acumulate şi lecţiile ei de viaţă nu au fost scrise, pentru că datorită greutăţilor materiale nu a învăţat niciodată să scrie şi să citească. Însă spiritul ei înfloreşte în fiecare primăvară în grădini din lumea întreagă, începând cu grădinile Eco Ruralis din Cluj, urmate de numeroase gospodării ţărăneşti ţară şi din Europa, până sub soarele saharian, unde femeile senegaleze din satele regiunii Djimini Kolda cultivă pe un sol arid seminţele speranţei pentru generaţiile viitoare.

    Schimbul de seminţe din Senegal nu e singurul la care a participat asociaţia noastră. Organizăm şi noi de câte ori putem, astfel de schimburi la noi în ţară sau mergem la invitaţia altor asociaţii în afara ţării. Până acum, am răspândit seminţe tradiţionale româneşti în Grecia, Franţa, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Belgia, Italia şi Portugalia. Mai multe informaţii despre programul de seminţe tradiţionale al asociaţiei puteţi vedea aici: http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Programe_si_Activitati/Seminte_Traditionale/

    Articol adaptat de pe site-ul Eco Ruralis. Varianta originala, aici: http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Home/Stiri/3/1891

    Scrie un comentariu