Realitatea de la Roșia Montană, altfel decât în clipurile publicitare RMGC

scris de Cluj.info, vineri, 6 ianuarie 2012, 19 comentarii, 3.275 vizualizări

Bianca Alexandra Cobori are 24 ani de ani, s-a născut și a trăit până acum 5 ani la Roșia Montană. Deși acum locuiește în București, pentru ea Roșia Montană rămâne acasă. Citește mai jos mărturia Alexandrei despre ceea ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple la Roșia Montană, o realitate altfel decât cea pe care o vezi în clipurile publicitare RMGC.

 

“Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.

Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenitism şi o pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea, încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunteţi cu noi sau împotriva noastră, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic şi o comunitate de oameni simpli, tabăra era aleasă fără a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tânăr pleca fără prea mult regret. Strategia tacită de marketing funcţionase perfect – oamenii se simţeau martorii neputincioşi ai propriului eşec, banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnificaţia majoră, iar părinţii renunţau să mai investească în vreun fel în studiile copiilor lor, în condiţiile în care compania îi transforma, pe loc şi fără pretenţii, în falnici angajaţi ai unei structuri multinaţionale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele şi mierea urmau să curgă feeric în noua localitate pe care compania urma să o construiască în vârful unui munte (că acel teren era probabil instabil, că nu era nici o posibilitate reală a unei vieţi normale într-o zonă ce nu fusese locuită niciodată din motive mult prea lesne de înţeles, sau că în jurul localităţii viitoare, pământul urma să fie dinamitat şi ciuruit de aceşti falnici salvatori-căutători moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalţi oameni, constituiţi de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, simţeau teamă pentru ceea ce urma să se întâmple şi intuiau că povestea minunată, povestită de cei mari şi cei mici deopotrivă, era o catastrofă camuflată de minciuni, reclame, sponsorizări ieftine şi autorităţi devenite impasibile. “Hopul” iniţial fusese depăşit – după vreo 10 ani de ştiri neoficiale şi zvonuri răspândite pe la colţuri, unii oameni implorau un loc de muncă în cadrul companiei (cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi, ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română), ceilalţi aşteptau cu ardoare vânzarea proprietăţilor şi stăteau cu actele de proprietate la coadă, la uşile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera să-şi trăiască în continuare viaţa, să meargă la serviciu şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Peisajul social era discordant, ambiguu şi demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptură în toate aspectele vieţii, atât în cadrul localităţii, cât şi în jur; viaţa nu mai era demult normală şi transformările creaseră un cadru sufocant în care simţeai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseseră deja, goliseră şcolile, bisericile şi casele de orice urmă de viaţă, şi mesajul care se prefigura era acela că, viaţa va deveni într-adevăr insuportabilă. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea puţin, credinţa socială potrivit căreia singura şansă de salvare e reprezentată de depopulare şi ştergere de pe faţa pământului, este adâncită, iar speranţa că autorităţile îşi vor face treaba şi vor avea grijă de cetăţenii săi contribuabili, a fost deja îngropată.

Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute. În ceea ce mă priveşte, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul şi alegerile lui nu mai aparţineau oamenilor şi în care dispăruse orice urmă a unei comunităţi sau a unei existenţe libere, necondiţionate sau asumate responsabil şi conştient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucureşti sau la scurt timp, când am părăsit ţara cu o bursă de studii pentru SUA. Ironia a fost şi în acest caz, de o promptitudine fulgerătoare şi la nu foarte mult timp de când părăsisem ţara, jurându-mi să las în urmă toată controversa legată de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect răsuflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabetă de tipul pro sau contra, îmi dădusem seama că dincolo de imagini ale caselor părăsite, oameni săraci şi îngrijoraţi, era singurul loc pe care îl puteam numi acasă şi pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totuşi subliniat, este că, presiunea exercitată asupra localnicilor şi asupra familiilor lor este enormă, sentimentele sunt de conştientizare a implicării şi afectării directe, dar şi de neputinţă absolută, de teamă că nimic nu va mai fi la fel şi că, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ştearsă. Este incredibil de simplu să cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro şi a unui loc de muncă pentru un membru al familiei, omul apare la televizor şi spune tot ce vrei tu să spună, nu gândeşte, nu reflectează la conţinutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicaţii, proiectarea existenţei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detaşarea este aproape imposibilă şi stabilirea obiectivelor şi a priorităţilor devine invariabil condiţionată de acest factor extern ce-ţi impune inclusiv limitele gândirii critice şi a capacităţii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsă când, după terminarea facultăţii aflându-mă în vacanţă la părinţii mei, descoperisem că aproape toţi tinerii din localitate deveniseră dependenţi de această companie. Nu eram surprinsă, şi nimeni nu ar fi fost, în condiţiile unei minime reflecţii asupra manierii lor de a acţiona.

Noi facem parte dintr-o generaţie care a crescut sub umbra şomajului, a posibilităţilor limitate sau a oportunităţilor muribunde. Un copil care creşte şi se dezvoltă cu teama poate inconştientă asupra unui pericol de sfidare a propriei libertăţi, a alegerilor viitoare şi, implicit, a vieţii în sine, ajunge un om cu prea puţină încredere în propriile forţe, în propria capacitate de a reuşi pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege şi de a visa. Privind în urmă, îmi dau seama că, manipularea exercitată a fost de dimensiuni înspăimântătoare şi a cuprins toate aspectele vieţii. Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată, de a aduce o mică contribuţie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care trăim, a fost sfărâmată. Sunt aşadar uşor de înţeles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred că, nici nu le-au aparţinut vreodată. În aceste condiţii, luând în considerare influenţa şi puterea unei manipulări îmbrăcate în straie de bunăvoinţă, nu este greu de înţeles pesimismul adoptat de oameni, şi conul de umbră în care au ales să se refugieze, frustraţi, îndureraţi de simţul unei neputinţe insuflate forţat, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri şi decizii.

E atât de simplu să convingi un om că viaţa lui e lipsită de valoare şi că e lipsit de putinţa de-a schimba ceva. Nu ştiu dacă oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ştiu însă că, oamenii ambiţioşi şi încrezători în propria valoare şi propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am învăţat la Roşia Montană, ci departe, colorând banalitatea pesimismului şi inconsistenţa temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilităţi, încredere. Sprijinită continuu de părinţii mei, cărora le voi fi recunoscătoare mereu pentru faptul că, pe de-o parte au considerat educaţia ca fiind pionul principal şi m-au sprijinit pe toată durata studiilor, iar pe de altă parte au avut suficientă încredere în a mă lăsa să iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a călători, de a cunoaşte oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ţări şi de a încerca să creionez un viitor necondiţionat de cineva. Probabil am avut alte şanse, decât fostul meu coleg de clasă care vrea să ajungă miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorită faptului că, părinţii mei care au muncit mereu din greu, şi-au păstrat încăpăţânarea de a nu cere ajutorul nimănui şi m-au învăţat importanţa asumării responsabilităţii în rezolvarea propriilor probleme.

M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Roşia Montană e mai mult decât un loc cu bogăţii istorice şi monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu şi vestigii, e pentru unii oameni, acasă. E locul în care tinzi mereu să te întorci şi să ceri ajutor, e locul familiar şi prietenos în care ştii că îl vei primi. De aceea, roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă. Pentru ei, Roşia Montană nu e subiect de controversă, ci acasă, iar sentimentul că acasă ar putea să nu mai existe, devine copleşitor. De aceea, anonimitatea şi refuzul de a apărea în public cu propria lor poveste, e drept, fără ciorăpei croşetaţi, ci cu fapte reale pe care le trăiesc în fiecare zi, devin mai prietenoase şi astfel, nu riscă să transforme într-o simplă bagatelă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii lor. Ei participă activ la o altfel de Campanie Salvaţi Roşia Montană, îşi propun să rămână încăpăţânaţi în hotărârea lor de a-şi continua viaţa în casele lor, de a merge la biserica în care s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleaşi şi de a povesti misterul fiecărui colţ de stâncă, deal sau mină turiştilor doritori; de a pretinde că, prin consecvenţă şi credinţă interioară, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri mărunte dealtfel, cred că salvează Roşia Montană în fiecare zi. Roşia Montană e salvată prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinţă sau prelegere universitară, prin fiecare Fân Fest, clădire de patrimoniu restaurată, turist sau simplu gând bun. Astfel, e menţinută în viaţă şi continuă să supravieţuiască demonstrând că, oportunităţile de dezvoltare sunt nenumărate.

Nu ştiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o altă faţă a acestei cunoscute şi totodată, obscure poveşti … La insistenţele prietenilor şi ale colegilor mei, care erau stupefiaţi de povestea şosetelor croşetate şi de imposibilitatea ca un copil să facă o şcoală fără ajutorul companiei, eram nevoită să explic de ce părinţii mei au avut o viaţă liniştită, de ce muncind au reuşit să acorde copilului lor toate şansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de această companie. Din momentul în care m-am întors în ţară, am dorit să conving pe cât posibil, că forţele proprii devansează capitalul şi fondurile oricărei multinaţionale; că devenind conştient de propriul potenţial, devii liber şi independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

Şi totuşi, dincolo de provocări, riscuri sau inevitabile frustrări, rămâne formidabila mobilizare a societăţii civile, într-o perioadă în care mulţi o consideram imposibilă. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorbă cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceză, observam fascinaţia pe care o aveau faţă de istoria şi patrimoniul arheologic al Roşiei Montane, în timp ce îşi exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzător interesul unor oameni ce nu aveau nicio legătură directă cu localitatea, iar pe de altă parte, era prima dată când, într-un context legat de Roşia Montană, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare … Ceea ce auzisem până atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), şomaj, zonă defavorizată, vieţi şi şanse irosite … Iar din acel moment, am fost martorul unei agregări unice în România, între oameni şi organizaţii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje şi totodată, semnale de alarmă din perioada contemporană. Cred astfel că, lucrul acesta reprezintă un succes în sine şi un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticităţii, valorii spirituale şi ale paşilor noştri în istorie, ale unei moşteniri unice ce nu-şi merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecăruia să aibă efectul pe care îl dorim cu toţii şi să devină o poveste frumoasă a încrederii, a valorilor comune şi a solidarităţii.

Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt şi un an bun să avem cu toţii!

Bianca Alexandra Cobori”

19 comentarii pentru “Realitatea de la Roșia Montană, altfel decât în clipurile publicitare RMGC”

  1. Marius spune:

    Ce scrisoare emotinanta, oare cine a scris-o in realitate? Sunt foarte curios , sa-i dau niste laude pentru imaginatia bogata dar naiva totusi!

  2. Anabelle spune:

    Rosienii de obicei nu scriu scrisori sa ceara lucruri dar asta arata doar ca s-a ajuns intr-o situatie disperata, somajul e imens, exista posibilitatea sa nu mai fie, sa fie o viata normala, majoritatea oamenilor sunt de acord cu inceperea proiectului dar cativa din acea localitate si cativa din afara incearca sa blocheze asta. Nu mi se pare corect sa nu conteze parerea oamenilor de acolo

  3. MP spune:

    E surprinzator cum ong-urile si ecologistii lu’ peste ii numesc pe aia de la rmgc disperati insa ei la randul lor “nutresc” planuri disperate ca totul sa para mai tragic si mai mincinos cand vine vorba de cei care au hotarat ce parte sa ia. Hahahaha, e tragi-comic din punctul meu de vedere, mai ales ca NU rosienii si-au facut soarta asta imputita, ci statul roman si cei ca tine draga! Mergi, du-te in SUA si lasa-ne ca nu avem nevoie de “patrioti” ca tine!

  4. Anda spune:

    Eu ma intreb, sincer, de ce a plecat din Rosia Montana. Sigur, nu ii era bine si a plecat in Bucuresti, unde sa aiba o sansa reala la o viata mai buna. Ce a lasat in urma? o poluare cu acid sulfuric, care ajunge in Aries si de aici in alte rauri ale patriei,o saracie crunta (somajul e de 80% la o populatie de aproape 4000 de locuitori), patrimoniu lasat de izbeliste…cred ca n-ar deranj-o daca s-ar intoarce si ar vedea ca oamenii au unde munci,nu mai e poluare si are ce vizita, bucurandu-se de patrimoniul restaurat.

  5. Gabi spune:

    Acum vrea sa zica, ca oamenii aia nici macar nu sunt din rosia sau ca un adevarat rosian nu ar fi scris acea scrisoare? Ea e plecata de 5 ani, in timpul asta situatia a ajusn sa fie mult mai grava. Bravo ei ca a avut banii sa paraseasca zona insa nu toti parintii de acolo isi permit acest lux, sa isi trimita copii la facultate in Bucuresti

  6. Alin spune:

    Acuma au inceput sa apara astfel de scrisori , in care oamenii din Rosia Montana “au neovie de liniste”. Faptul ca ai reusit sa pleci acum 5 ani de zile de acolo , in acesti ani situatia este cu totul si totul alta nu doar acolo ci peste tot in tara , dar daca exista o sansa de a le oferi oamenilor un trai mai bun , de ce sa nu oferim.Spaima pe care o au oamenii din cauza proiectului este una creata , nu au mai trecut prin o astfel de mediatizare si nefiind informati corect cu ceea ce se va intampla , cum se va intampla , normal sa fie atat de ingrijorati.

  7. Oana spune:

    Cati dintre voi sunteti din Rosia Montana sau aveti rude acolo? Cati sunteti macar de la tara? Sau de la munte? Si ceilalti rosieni au dreptul la o “scrisoare” si trebuie sa cunoastem ambele variante ca sa putem trage o concluzie. O sa va rog inainte de toate sa va informati cine e Gabriel Resources si Frank Timis si apoi putem discuta…in cazul in care va mentineti opiniile… Acum se pare ca nu prea aveti habar despre ce e vorba.

  8. Ioana spune:

    Draga Bianca Alexandra Cobori,

    Spre deosebire de Marius, eu stiu sigur ca acest articol iti apartine, esti capabila de de o astfel de exprimare. Ce nu inteleg este cum ai reusit sa treci de la “COCINA” asa cum obisnuiai sa numesti Rosia Montana la “acasa”……
    Alin a decis ca vrea sa fie miner la RMGC, tu ai decis sa pleci din cocina si sa lasi pe altii sa “curete” (= sa lasi pe altii sa faca ceva pentru buna stare a comunitatii). Nu inteleg cu ce te poate deranja acum alegerea facuta de el.
    Spuneai ca a trebuit sa dai o serie de explicatii colegilor tai de muca in legatuta cu sosetele crosetate….. Bianca draga…cand am decis sa mergem noi la facultate multi dintre parintii nostri au beneficiat de un ajutor financiar oferit de RosiaMin. Nu toti copii din Rosia Montana au 24 de ani si au studiile terminate. Ei nu merita o sansa?….Numai tu si parintii tai stiu cate sacrificii financiare au facut pentru ca tu sa iti dezvolti o cariera. Cu restul copiilor capabili din Rosia Montana ce se va intampla? Sunt si alti copii destepti ca tine si poate si mai destepti ca tine. Au nevoie doar de ajutorul de inceput, ajutor de care si tu ai avut nevoie.
    In concluzie, mi-a facut placere sa-ti citesc articolul, e parerea ta de om care mai vine doar in vizita la Rosia Montana. Daca vrei sa demonstrezi ceva, fa ce stii sa faci si ce ai invatat sa faci dar nu la Bucuresti unde oportunitatile curg, ci la Rosia Montana unde este o adevarata provocare.

  9. Andra Patru spune:

    Buna ziua,
    Ma numesc Andra Patru, am 24 de ani, m-am nascut si am trait la Rosia Montana, pana la 18 ani, cand am plecat la facultate. In prezent, lucrez ca si inginer de mediu, in Sebes.
    Am hotarat sa raspund acestei marturii a domnisoarei Cobori, deoarece unele lucruri spuse, nu mi se par relevante, altele nu sunt corecte, dar mai ales, nu toate sunt adevarate.
    Te referi, domnisoara Cobori, la ‘un loc saracit fortat’, si nu inteleg relevanta cu subiectul in cauza. Oare vrei cumva sa spui ca aceasta companie este responsabila de saracirea acestui loc ? Poate ca ar fi mult mai bine daca ai explica unele expresii pe care le folosesti in marturia ta, daca vrei cu adevarat sa fii considerata sincera, dar mai ales obiectiva. Ii faci cersetori pe cei care si-au dorit un loc de munca, si au apelat la RMGC pentru a il obtine. Dar oare nu toti oamenii de pretutindeni isi cauta un loc de munca ? Asta inseamna in opinia ta ca toti suntem cersetori ? Tu, ca si absolventa de studii superioare, daca iti cauti un loc de munca, si aplici pentru acesta, esti oare considerata o cersetoare ?
    Cand spui ‘banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir’, nu iti este putin jena sa iti jignesti consatenii intr-un asemenea hal? Adica acele case pe care si le-au vandut, nu au fost facute prin truda si prin munca? Tu asa crezi, ca au primit banii degeaba? Mai mult, cine a primit bani pentru morminte in Rosia Montana? Faptul ca au stramutat osemintele, nu inseamna ca au primit si bani pentru asta. In momentul in care sustii ceva, prezinta si dovezi, pentru ca stii bine, sau macar ar trebui sa stii, ca afirmatiile fara dovezi nu sunt prea bine vazute si mai ales, nu sunt acceptate cu usurinta de cei in cauza.
    Cand vorbesti despre ‚cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi’, care ‚ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română’, la cine te referi oare? Din nou, ma simt fortata sa iti cer explicatii. In primul rand, domnisoara Bianca, cine te indreptateste pe tine sa te referi la propria verticalitate a unei persoane? Oare cine esti tu, ca sa iti dai cu parerea despre verticalitatea celorlalti? Nu cred ca esti in masura sa stabilesti principiile de viata ale tuturor. Consider ca iti poti stabili principiile propri de viata, poti sa te abati sau nu de la ele, este clar libera ta alegere. Dar asta nu inseamna ca poti sa alegi si pentru ceilalti. Asa ca evita folosirea expresiilor gen ‚propria verticalitate’ in momentul in care te referi la persoane straine de tine. Nu ai de unde sa le cunosti principiile de viata, si mai mult, chiar daca le-ai cunoaste, nu iti da nimeni dreptul de a le diseca si de a le judeca.
    Din cate observ ai o parere foarte proasta despre locuitorii Rosiei Montane, loc pe care il numesti acasa. Altfel, cum ai putea sa sustii faptul ca existau anumiti ‚directorasi’ care nu isi stiau traduce in limba romana functia? Folosesc acest cuvant, pentru ca totusi, suntem romani, suntem rosieni, si mai ales patrioti, sau nu asta vrei sa subliniezi in marturia ta? De ce nu lasi atunci expresiile folosite din alte limbi, si nu vorbesti pe intelesul tuturor? Sa nu care cumva sa existe cineva, care sa nu inteleaga ce inseamna ‚job description’, pentru ca, in opinia ta, se poate si asta, nu?
    ‚Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute.’ – cine este trecut in anonimitate domnisoara Bianca? Oare nu cumva toti locuitorii din Rosia Montana isi exprima intr-un fel sau altul parerea? Toata lumea are dreptul la libera exprimare, motiv pentru care s-au constituit atatea asociatii non-guvernamentale in Rosia Montana. Sunt atatea emisiuni televizate, in care sunt invitati oameni cu pareri diferite! Cum poti sa spui ca exista povesti trecute fortat in anonimitate? Din nou jignesti, in momentul in care iti faci consatenii ‚robotei fabricati, cu povesti false si vieti vandute’! Nu mai spune ca pentru cateva sute de euro si un loc de munca, oamenii apar la televizor si spun tot ce se vrea a fi spus! Oamenii isi spun povestea vietii. Spun cat de greu traiesc acolo, si ce asteptari au de la viata! Isi spun parerea proprie si personala!
    Da, sunt tineri din localitate, care sunt dependenti de aceasta companie. Si aceasta pentru ca nu toata lumea are posibilitati materiale sa se stabileasca in alta parte. Sunt si tineri care prefera viata de acolo, prefera evolutia in acea zona, nu isi doresc sa studieze in Bucuresti, sau in SUA, sau in oricare alta parte. Isi doresc o viata acolo! Doresc dezvoltare durabila in zona, doresc un loc de munca, doresc dreptul la viata. Iti este usor sa vorbesti din confortul Bucurestiului, dar mergi si stai la Rosia Montana, mergi si incearca sa iti cauti un loc de munca acolo, daca tot spui ca este acasa!
    Acel pesimism al oamenilor, la care tu te referi, este de fapt la nivel national, mondial chiar, pentru ca nimeni nu mai are siguranta viitorului. Nu doar rosienii sunt pesimisti! ‚Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată’, nu este sfaramata doar la nivelul Rosiei Montane. Vedem cu totii, dar mai ales simtim cu totii situatia la nivel mondial in care ne aflam.
    Vorbesti despre fostul tau coleg, si sustii ca, spre deosebire de tine, care ai avut alte posibilitati datorita parintilor, vrea sa fie miner. Din nou vorbesti in necunostinta de cauza, bazandu-te pe faptul ca oamenii citesc marturia ta, si se multumesc cu atat, fara sa verifice. Fostul tau coleg, spune clar in ‚scrisoarea lui’ ca este student, si ca vrea sa devina INGINER MINER, nu MINER, asa cum sustii tu cu atata hotarare! Si dupa cum spuneam mai devreme, ai aici si dovada: http://www.scrisoarecatreromania.ro/alin-croitoru/. Imi place sa dovedesc ceea ce spun , cu lucruri precise, dar mai ales adevarate.
    Si, discutand acum despre ‚mica ta greseala’, cum ca fostul tau coleg ar fi vrut sa devina miner. Este oare asta o rusine???? De cand este o rusine sa muncesti? Oare nu ne tragem din generatii si generatii de mineri? Oare familia ta, din ce a trait pana acum? Nu tot din minerit, sau activitati aflate in stransa legatura cu mineritul? Iti este rusine de unde ai plecat si de aceea subliniezi atat de apasat diferenta intre tine si fostul tau coleg?
    Toti cei care au plecat pana acum de la Rosia Montana, au plecat in urma unei decizii personale, pentru ca nimeni nu i-a fortat sa plece. Au luat aceasta hotarare, gandindu-se tocmai la viitorul lor si al copiilor lor!
    ‚Roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă.’ – cu asta vrei oare sa spui ca cei pe care ii vedem in mass-media prezentandu-si povestile de viata, nu sunt rosieni? Sau ce vrei sa spui cu asta? Te referi oare la faptul ca nu ar fi rosieni adevarati? De ce? In aceasta situatie, tu, care traiesti atat de departe de Rosia Montana, si iti dai totusi cu parerea despre anumite aspecte de acolo, fara sa faci ceva concret in privinta asta, esti o rosianca adevarata?
    Cum este salvata Rosia Montana prin Fan Fest? Cu o serie de pasionati de muzica, ce vin sa participe la concerte? Sau, poate te referi ca asa se face cunoscuta problema localitatii? Am participat si eu la una din editiile Fan Fest-ului, si am vazut cum era salvata Rosia Montana, nu cred ca e nevoie sa explic. Cine a fost acolo, ma intelege. Da, intr-adevar, Rosia Montana, este salvata prin restaurarea cladirilor de patrimoniu. Dar, cine face oare aceste restaurari? Sau te referi cumva la singura cladire semi – restaurata de acei ‚rosieni adevarati’ pe care ii admiri atat de mult? Eu ma refer la toate celelalte cladiri de patrimoniu restaurate cu ajutorul RMGC.
    Iar cat despre sosetele crosetate la care te referi, sunt oameni care traiesc cu adevarat greu in Rosia Montana! Nu toti au posibilitatile tale, motiv pentru care, cu totii avem dreptul sa alegem in viata calea care sa ne ajute sa ne depasim conditia.
    Cuvintele marete pe care le-ai folosit in marturia ta, nu ajuta Rosia Montana, dar faptele concrete o fac! Citand-o pe domnisoara Ioana: ‚Daca vrei sa demonstrezi ceva, fa ce stii sa faci si ce ai invatat sa faci dar nu la Bucuresti unde oportunitatile curg, ci la Rosia Montana unde este o adevarata provocare.’. Abia atunci inseamna ca ai facut ceva pozitiv pentru acel loc pe care il numesti acasa, dar de unde totusi ai plecat, in cautarea unei vieti mai bune.
    Cu respect,
    Andra Patru

  10. maria spune:

    Felicitari Ioana si Andra.Imi pare bine ca nu ati uitat de unde ati plecat si va ganditi si la prietenii si colegii vostri din Rosia MOntana .Apreciez adevarul pe care l-ati spus!!!!Imi pare rau ca Bianca nu isi mai aminteste viata din RM dupa inchiderea minei…si a uitat ca si parintii ei au lucrat tot la mina si poate bunicii au fost mineri in RM si acum este mare iubitoare de peisaj….!!!
    Bianca din Bucuresti este usor sa vb hai in RM si inceraca sa iti gasesti un loc de munca sa vezi ca vei fi nevoita sa il cersesti daca tot ai spus ca noi cersim locuri de munca…..si atunci poti vb cand vei vedea purul adevar si greutatile si ingrijorarile oamenilor de aici care fara un loc de munca nu au cu ce traii!!!Inafara RMGC nimeni nu a venit in zona cu alta oportunitate….sa ofere un loc de munca sa ajute pe cineva …DC vorbesti neadevaruri Bianca???????
    Gandeste-te ca fara minerit zona v-a fi moarta!!!Agricultura nu se poate face ,nu putem trai din ciuperci si fructe de padure sti bine ca nu se fac si nu poti sa asiguri traiul de zi cu zi la o familie.Ce vrei sa facem sa admiram peisajul,sa mergem sa vindem ciuperci?????????Nu se poate asa ceva in zona noastra si sti prea bine lucrul asta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. Cyberneticus spune:

    @Andra Patru: Felicitari , bine argumentat!
    Ma intreb insa de ce colega noastra Alexandra considera ca i-am fi inferiori, chiar daca nu ne-am stabilit in Bucuresti sau in SUA?

    @Alexandra: consider ca exagerezi din urmatoarele cateva motive.
    Vrei sa aduci in lumina viata pe care ai avut-o tu la Rosia, dar privita subiectiv prin propriul punct de vedere.
    Doresc sa ma rezum insa doar la cateva aspecte, referitoare la articolul tau ta, pasaje pe care le voi reda mai jos, deoarece are o vaga intentie de a ne desconsidera pe noi, “ceilalti”:
    In cele de mai jos, cel mai probabil te referi la faptul ca vizita ta in SUA ti-a schimbat brusc viziunea/perspectiva asupra lucrurilor din RO, dupa cum reiasa urmatorul fragment de mai jos, uitand insa ca ceea ce merge la ei, nu merge neaparat si la noi:

    “M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric”

    Draga Alexandra, mai sunt printre noi colegi de-ai tai care ne-am intors cu altfel de sentimente, viziuni sau dorinte de schimbare din diversele noastre iesiri si experiente mai mult sau mai putin europene.
    Sunt foarte multe lucruri care nu merg bine in tara noastra, cele mai multe dintre ele mergand infinit mai prost fata de alte state.
    Insa daca asteptam sa se itample ceva sau daca luam drumul Occidentului in vederea valorificarii potentialului nostru intelectual, e de preferat sa nu ne mai pronutam asupra acestor aspecte, cat timp nu facem nimic in sensul schimbarii lor. Iar schimbarea nu poate fi implementata prin activism si vorbe, ci prin fapte concrete, palpabile.

    “M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile”.

    Crede-ma, acelasi sentiment l-am avut si noi. Am facut ceva in aceasta directie? Avem oare posibilitati reale, avand in vedere contextul actual si accesul limitat la resurse de orice fel? Nu ma raportez aici doar la RM, ci la intreaga Tara Romaneasca. Chiar si contextul economic global este la un nivel extrem de vulnerabil la ora actuala. Tari precum Ungaria, Portugalia, Italia,si altele care sunt mult peste noi, economic si social vorbind,se afla intr-o situatie critica, economia lor scazand vizibil in ultima perioada.Pentru a pune in practica o strategie de dezvoltare pentru a scoate tara din situatia dificila actuala, e nevoie de un efort comun al tuturor in ramurile de interes strategic, intrucat suntem la ani lumina in spatele statelor civilizate. Si crede-ma, marile state industrializate europene nu si-au construit o baza solida din culesul ciupercilor sau din pelerinajele turistice pe la stanele bacilor. Nu e suficient doar sa constatam aceste lucruri, este nevoie sa facem ceva concret si practic in acest sens, insa noi nu prea avem un cadru pentru asta. Ori pana nu construim acest cadru, pana nu formam aceasta mentalitate constructiva palpabila, pana nu atragem investitii sau nu investim noi insine in sectoare de o importanta critica dezvoltarii economice, tot ce discutam aici este praf in vant.

    Nu am nimic personal cu afirmatiile tale, la fel ca si tine, in ceea ce-i priveste pe ceilalti oameni, fiecare are liberul arbitru. Cum tu ai ales sa fii de o anumita parte, la fel sunt consateni de ai tai care cred contrariul si care isi doresc altceva. Ar fi trist daca am gandi toti la fel, fara a exista diversitatea pe care iti este atat de greu sa o accepti.
    Si sa stii ca:
    Nu iti faci prea mare cinste,
    Argumentand tu cat vrei,
    Sa iti imparti consatenii
    In ridicoli robotei.

    Un satean de-al tau,

    Univestitatea Babes-Bolyai, departamentul de
    Cibernetica, Statistica si informatica Economica.

  12. Paul spune:

    Ce stie ea de Rosia Montana cand iesea din casa doar cand mergea la scoala, in rest nu o vedeai la nici o activitate cu prieteni, vecini, localnici. Doar atata am vrut sa spun. Sa ai o viata buna domnisoara Cobori departe de Rosia Montana pt ca nu te consider localnica ;)

  13. Simona spune:

    Motive impotriva exploatatiei:
    Localnicii au fost araciti fortati prin aprobarea unui PUG pentru investitie miniera acum 10-15 ani ce blocheaza orice dezvoltare agro-turistica a zonei.
    Localnicii au fost presati si sunt in continuare presati de primarie si RMGC sa-si vanda casele
    Lacul de cianura va avea intinderea de 6Ha; 5g de cianura pot ucide un om
    Exploatarea va dura maxim 15 ani – ce vor munci minerii dupa plecarea RMGC? Turismul nu va ma fi o optiune viabila dupa dezastrul ecologic ce va fi ramas in urma si nici galeriile romane nu vor mai fi
    BNR nu are nevoie de aur
    Redeventa statului e extrem de mica dar reecologizarea zonei va costa miliarde de euro, zeci de ani de zile (vezi cazuri asemanatoare din lume)

  14. marius spune:

    Se spune ‘impotriva exploatarii’ nu ‘exploatatiei’….exista pensiuni in Rosia, si nu vine nimeni sa stea in ele decat contristii care stau gratis acolo, in afara de ceapa, fasole si cartofi…nu prea vad ce ai putea cultiva. Nimeni nu este presat sa isi vanda casa…lacul va fi defapt un iaz de decantare, nu lac de cianura, aceasta urmand a fi tratata, in momentul in care zona se reabiliteaza, vor fi mai multi turisti decat sunt acum, te asigur! Reecologizarea se va face cu banii companiei, conform contractului si garantiei depusa in banca. Nu mai vb in necunostinta de cauza!

  15. Sebastian Florian spune:

    Tu Marius, de unde stii ca nu vine nimeni la pensiunile din Rosia? Chiar Bolog, “actorul” din reclamele RMGC se lauda ca a facut intr-un singur an 10.000 de lei noi cu pensiunea lui … Citeste aici:
    http://www.kamikazeonline.ro/2012/01/costul-minciunilor-la-rosia-montana/

    Legat de iazul de decantare, in el cianura va avea o concentratie de 5-7 mg/l (conform proiectului de pe site-ul RMGC). Odata cu aurul, procesul tehnologic utilizand cianuri va solubiliza din minereu si alte metale, in special grele, cum ar fi fier, cupru, cobalt, zinc, urmand ca acestea sa fie deversate in iazul de decantare.

    Citeste despre “bomba ecologica” care este un iaz de decantare aici:
    http://www.ziare.com/rosia-montana/poluare/dezbatere-ziare-com-rosia-montana-ii-o-bomba-ecologica-1031515

    Despre re-ecologizare nici nu are rost sa povestim, fiindca e SF, nu se va intampla niciodata :)

  16. Marius spune:

    De ce nu exista video si cu partea a doua a marturisirii lui Bolog? Vorbe sunt multe…nu toate adevarate!!
    Cine zice ca e o ‘bomba ecologica’? Cei care sunt contra proiectului. Restul iazurilor de decantare din tara si din lume atunci, cum sunt?
    Daca te uiti atent pe internet sunt o multime de articole privind reecologizarea mai multor zone de exploatare din lume, deci nu este SF.
    De ce sunteti atat de impotriva? Haideti cu alte solutii, dar viabile! Degeaba vorbiti de turism, pentru ca din turism, in stadiul in care se afla comuna nu poate fi vorba, si asta o stim ff bine cu totii, cativa turisti vin acum la Rosia Montana, tocmai pt ca exista aceasta controversa. De agricultura nici atat nu poate fi vorba, tinand cont ca solul este acid. Daca tot sunteti asa mari protectori ai mediului, de ce nu faceti voi o ecologizare a zonei? Credeti-ma, este nevoie de una tinand cont de poluarea istorica de acolo? Sau nu sunteti informati despre apele de mina care curgeau acum cativa ani pe soseaua principala ca si un rau? Haideti, voi cei contra, ecologizati zona, creati mii de locuri de munca, si vom fi de acord cu voi, dar pana atunci, lasati-ne in pace!

  17. Sebastian Florian spune:

    Marius, degeaba o intorci, Bolog a zis clar ce a zis … deci argumentul tau ca nu se fac bani din pensiuni la Rosia, pica …

    Legat de iazurile de decantare, toate sunt otravitoare si sunt “bombe”. Vezi ce s-a intamplat in Turcia anul trecut:

    “The failure of two embankments at the three-stage dam in Kütahya province over the weekend threatens to turn into the most dangerous environmental crisis Turkey has faced thus far, Güven Eken, the chairman of the environmental Doğa Association, told the Hürriyet Daily News on Monday.”

    “The scale of the incident in Kütahya is [potentially] many times more harmful than the disaster in Hungary. Cyanide is a lethal chemical; no one should have the slightest exposure [to it],” Dökmecibaşı said. “Aside from long-term problems, instant deaths can occur. When we think about the Environment Ministry’s approach to the Hungary disaster, we are doubtful about how seriously they will take this local one and get organized.”

    http://www.hurriyetdailynews.com/default.aspx?pageid=438&n=8216constructing-a-new-dam-is-not-a-permanent-precaution8217-2011-05-09

    Societate civila e gata sa vina cu alternative la minerit, s-au facut si studii in acest sens, vezi:
    http://www.cultours.ro/library/proiecte/Strategie_alternativa_pentru_o_dezvoltare_durabila_in_Rosia_Montana/Strategie%20Alternativa%20-%20Rosia%20Montana%20(CULTOURS).pdf
    sau
    http://www.rosiamontana.ro/img_upload/c77c3453789af5de5049783baaa35f31/studiu_alternative_dezvoltare.doc

    … dar atata vreme cat nu exista vointa politica pentru o alternativa si, prin PUZ, localitatea e declarata zona monoindustriala bazata pe minerit, nu prea ai ce sa faci …

  18. Marius spune:

    Cineee sa faca toate astea? Din ce bani, cand statul e pana in gat de datorii? Biciclete pt turisti? 4 luni pe an cat tine vara acolo eventual, ca iarna nu prea vad cine umbla pe zapada aia cu biciclete. Vanzare de suveniruri????? Cati oameni pot trai din asta????? Voi chiar nu ganditi cand postati asemenea aberatii.

  19. Bebe spune:

    Pai nu se poate face turism in zona Rosia Montana ca nu mai da aprobare de asa ceva primaria……dar nu ii vb numai de trasee cu biciclete ca acolo se poate face si iarna ski ca ii o zona frumoasa, dar noi lasam pe alti sa vina sa ne distruga muntele…..

Scrie un comentariu