Protestatarul fără adresă

    Publicat de Oana Moisil, duminică, 22 ianuarie 2012, 5 Răspunsuri, 3.177 vizualizări

    Mă doare în cot de poliție. Nu am bani, nu am casă.

    Fiecare oraș are personajele lui. Fiecare personaj are o poveste. Fiecare poveste are un banner. Pe un carton alb, Mircea Varga scria nervos, în urmă cu trei săptămâni, explicația pentru nesupunerea lui civică. Are 24 de ani și  nu a avut niciodată o casă.

    De 9 zile încoace, Mircea zâmbește – Clujul i s-a alăturat. Aproape de ora 18, un stol de ciori se plimbă pe cerul Pieţei în așteptare. Jurnaliștii pregătesc camerele de filmat. În autobuzele care vin spre centru se înmulțesc bannerele. Jandarmii îmbracă echipamentele de țestoase ninja. Mircea așteaptă.

    Mircea vrea democrație, nu oligarhie

    Pentru protestatarii din Piața Unirii, noțiunea de stat este diferită de a lui Mircea. Pentru el, statul este cel care l-a crescut până la 17 ani. De când a plecat de la centrul de plasament din Satu-Mare, a hoinărit prin Spania, Italia și Franța, acolo unde a lucrat în construcții. De două luni, s-a mutat pe străzile din Cluj-Napoca. Nu mai are acte, i-au fost furate. De dimineața și până seara, desenează icoane, catedrale, portrete – ”Mi-a dat Dumnezeu mentalitate bună să pot desena”. Tot de atunci, nu plătește amenzile. El nu consideră că apelează la mila publică. Ce-i drept, nu cerșește, ci desenează.

    De 9 zile, icoanele lui Mircea și bannerul în care își exprima durerea în cot față de autorități au fost înlocuite.

    În cele două plase galbene, el are două pături care-i țin loc de pat, creioanele colorate, blocul de desen și caricatura președintelui Traian Băsescu, în varianta ”cu coarne”. El nu amestecă protestele cu afacerile, de aceea e singurul desen pe care nu îl vinde. L-a tras la xerox și îl împarte în mulțime.

    În urmă cu o seară, în Cluj s-au împărțit stickere. În dreptul inimii, Mircea și-a lipit mesajul Vrem democrație, nu oligarhie.

    După câteva ore în care sute de voci au strigat, în repetate rânduri, ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, toți protestatarii s-au îndreaptat spre căldura locuințelor. Doar Mircea a luat autobuzul 9 spre Calea Florești nr. 79, acolo unde o scară de bloc îl așteaptă fără interfon, răcoroasă și plină de pași.

    Oamenii buni ai lui Mircea

    Întrebă-l ce mai face. Întrebă-l cine este. Oferă-i un ceai cald şi acceptă să-ţi ofere şi el unul, când îngheţi la protest. Ascultă-l. Răsfoieşte-i desenele şi încurajează-l să mai facă şi altele. Dacă faci măcar unul din aceste gesturi, Mircea te va cataloga ca fiind om bun. L-am întrebat cine a fost bun cu el. Printre ei, a amintit-o pe profesoara de română care avea răbdare cu el la ore, pe directorul centrului de plasament care îi dăruia haine, pe locatarii care „nu îi ţipă păturile din scară”.

    Presa și protestul lui Mircea

    De când au început protestele, jurnaliștii au vânat excepțiile. Au închis urechile la glasul comun al Pieței și au filmat violențe, s-au strecurat prin mulțimea sufocantă să-l prindă în cadru pe singurul om beat de acolo, au aproximat eronat numărul protestatarilor, uneori înjumătățind cifra reală.

    Pe oamenii din stradă, ziariștii îi întreabă, în fiecare seară, același lucru: ”Pentru ce ați ieșit?” Ca și cum motivele se schimbă odată cu perechile de șosete groase pe care le încalţă de 9 zile încoace, ca și cum fiecare zi aduce cu sine o răzgândire, ca și cum fiecare seară în frig omoară o convingere.

    V-aţi gândit, stimaţi jurnalişti, să îl întrebaţi pe un protestatar cine este, înainte de-a-l întreba de ce e în stradă?

    Întrebați-l pe Mircea Varga cine este. Sunt curioasă dacă veţi mai putea să întrebaţi ulterior de ce iese.

     

    Oana Moisil

    Oana Moisil are 21 de ani și studiază Jurnalismul la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Lucrează ca voluntar la UBB Radio şi a debutat în presa scrisă în AperiTIFF.

    5 comentarii pentru “Protestatarul fără adresă”

    1. angelpsk spune:

      Frumos, pentru oamenii ca el, pentru părinţii noştrii şi mai ales pentru copiii noştrii se merită să ieşim în Piaţa Unirii !!! Vrem ca adevăratul trădător(Băse’) să îşi dea demisia, vrem ca ţara să ne fie condusă democratic, vrem să ne recăpătăm onoarea şi demnitatea de români pe care o aveam înainte de cel de-al Doilea Război Mondial!

    2. VladE46 spune:

      foarte frumos articulul si blogul, succes in continuoare, te-am vazut la proteste, imi place de optimismul si energia de care dai dovada :d

    3. ion voicu spune:

      foarte frumos…dar cind protestele vor inceta, mircea va ramine tot in strada.

    4. Vasile spune:

      Acasa, avem copii nostri si zicem ca e mica casuta noasta, iar pe Mircea il lasam in strada.
      Cat suntem pribegi pe strazi, sa-i fim alaturi. Iarna poate fi si grea, iar Mircea tot pe strada va ramane.
      Daca inima noastra va fi mare si casa noastra va fi incapatoare.

    5. Diana spune:

      Felicitari celor care isi fac timp sa priveasca si la cei din jur!!!!
      Felicitari Oana Moisil pentru articol sper sa ne mai deschizi ochii si in alte probleme pe care suntem prea grabiti sa le bagam in seama.

    Scrie un comentariu