Despre o mișcare

scris de Marcel Ionescu-Heroiu, miercuri, 22 august 2012, 2 comentarii, 2.281 vizualizări
Tocmai am ajuns înapoi de la FânFest – a 7-a ediție a festivalului, și a treia la care am avut șansa să merg. Despre FânFest am mai scris, și cu riscul de a fi redundant sau chiar de a da in derizoriu, o mai fac odată. Scriu în primul rând pentru mine, ca să nu uit lucrurile ce le simt acum. Scriu pentru cei care an de an organizează acest festival și cărora n-am avut întotdeauna șansa să le mulțumesc direct. Scriu pentru cei care nu au avut încă șansa să ajungă acolo.

Din 2010, de când am ajuns prima dată la FânFest, am ajuns tot mai atașat de această mișcare. M-am îndrăgostit de peisaje, de idei, și de oameni. De la o mișcare de protest (FânFest-ul este vârful de lance al campaniei Salvați Roșia Montană), acest festival s-a transformat într-un loc în care visători din toată lumea se întâlnesc să discute, să prezinte, să asculte muzică, să se uite la filme și documentare, să citească, să se bucure de peisaj și de compania altora.

Primul lucru care mi-a adus această mișcare mai aproape de inimă, a fost faptul că întreg evenimentul este pus la un loc de o armată de voluntari – oameni care își rup din timpul lor liber pentru a crea o platformă pentru alții care gândesc la fel, și pentru a oferi altora câteva clipe plăcute. Toate detaliile pe care un asemenea eveniment le presupune sunt minuțios organizate și duse la capăt de oameni ce nu primesc un șfanț pentru munca lor. Nu îți dai seama de amploarea acestei munci decât atunci când ajungi acolo. Îți dai seama că cineva s-a ocupat de asigurarea unor locații pentru toate evenimentele (concerte, plenare, conferințe, prezentări, reprezentări, ș.a.m.d.); cineva a făcut o hartă cu toate aceste locații; cineva s-a ocupat de pictarea și plasarea indicatorilor pentru a ajunge mai  ușor la aceste locații; cineva a pus la un loc dușuri; cineva s-a ocupat de curățarea fiecărei locații după terminarea evenimentelor; cineva s-a ocupat de branding și de marketing; cineva a organizat standuri cu mâncare și bere; cineva s-a ocupat de pază; cineva a servit pe post de ambulanță în cazul unui accident; cineva s-a ocupat de cazare pentru invitați și de locuri de campare pentru participanți. Un munte de muncă, pentru care s-au găsit voluntari – din ce în ce mai mulți voluntari, de la o ediție la alta.

Toți cei care au cântat, prezentat, sau discutat în cadrul FânFest-ului, au făcut-o pe gratis. De-a lungul celor 7 ediții au fost nume mari din România și din afară, care și-au făcut calea până la Roșia Montană pentru a-și adăuga glasul mulțimii frumoase de acolo. Oameni de afaceri de succes și-au sacrificat din timpul și resursele lor pentru a ajuta ca festivalul să devină o realitate. De exemplu, anul acesta, standul principal de mâncare și scena principală a festivalului au fost făcute posibile prin implicarea unor oameni care cred cu tărie în ideile ce stau în spatele mișcării Salvați Roșia Montană. Specialiști în conservare și restaurare istorică, care an de an au susținut includerea Roșiei Montane în cadrul patrimoniului universal al UNESCO, s-au implicat în conservarea și restaurarea efectivă a patrimoniului construit de acolo. Sunt o mulțime de alte exemple de implicare de acest fel, cu oameni din aproape fiecare domeniu profesional investind timp, bani, și experiență în a face FânFest-ul o realitate.

Al doilea lucru care mi-a adus FânFest-ul aproape de inimă, este implicarea efectivă, atât a organizatorilor, cât și a participanților, într-o cauză mai mare decât ei. Pentru o țară, acest tip de implicare face diferența dintre o națiune în propriul sens al cuvântului și o simplă adunare de oameni într-un spațiu definit. Per ansamblu, nu cred că societatea civilă în România este slabă sau slăbită (revoluția din 1989 și protestele din București împotriva mineriadei din 1999, sunt numai câteva exemple în acest sens). Frumusețea FânFest-ului constă însă în implicarea oamenilor într-o cauză care nu îi afectează în mod direct. Această mișcare a adus la un loc oameni cu crezuri personale, politice, și ideologice foarte diferite. Capitaliști, socialiști, marxiști, anarhiști, idealiști, au stat toți la un loc, au împărțit câte un mic, au stat de vorbă la o bere, s-au bucurat împreună de trupe/filme/teatru/prezentări, și au vorbit despre cum vor pune țara și lumea la cale. Timp de cinci zile, un melanj de oameni din România și din afară, au vibrat în unison în numele unei cauze comune. Rar am fost parte al unei mișcări de o asemenea amploare. O mișcare în care nici un incident rău nu a avut loc – nici o bătaie (în ciuda pălincii letale), nici o încăierare, nici o ceartă de amploare. Am fost vreo 4,000 de oameni care pentru câteva zile în vârf de munte am fost fericiți. Punct. De fapt nu punct, pentru că mai există o întâmplare ce merită povestită. Eram la concertul celor de la Luna Amară, suficient de în față cât să mă bucur de muzică, dar destul de în spate cât să nu fiu călcat în picioare la mosh (zilele mele de rocker supărat sunt cam apuse). Atmosfera era încântătoare, și toată lumea era într-o pasă bună. La un moment dat, ca și cum cineva ar fi apăsat butonul pe o telecomandă, întreaga mulțime (formație și public) a zâmbit în unison – parcă în recunoaștere a faptului că ceva mare tocmai s-a întâmplat. În acel moment, sub cerul liber și clar (mai clar decât mi-a fost dat să văd într-o lungă perioadă de timp), universul a zâmbit cu noi. Pe bune!

Al treilea lucru care îl apreciez la FânFest, este că a dat naștere la o multitudine de alte mișcări. Festivalul adună în fiecare an oameni din întreaga lume, si încurajează și susține o multitudine de alte cauze (de la proteste împotriva explorării gazelor de șist, la proteste pentru susținere lui Raed Arafat). A creat însă și un mediu în care oameni cu alte interese comune (de exemplu arta, urbanismul, arhitectura, economia) au reușit să se cunoască, să pornească un dialog, și să pornească demersuri constructive. Multe din aceste inițiative au început deja să ia amploare și să devină mișcări independente. FânFest-ul a reușit practic să dea glas generației noastre. Într-un context în care nu prea avem repere în trecut, noi am început să creăm repere pentru viitor.

Dragii miei și mieilor dragi, vă las aici cu povestea. Ar mai fi multe de spus, dar sunt mulți alții care să le spună. Atașez mai jos o poză cu tăul plin cu oameni de la FânFest. Această poză nu face dreptate bucuriei ce am trăit-o acolo, dar este o dovadă al potențialului nostru și a frumuseții noastre ca popor. Atâta timp cât în România există oameni ca cei implicați în FânFest (și într-o multitudine de alte mișcări, multe pe care din păcate nu le știu), viitorul nostru este roz – ca torța din imagine :)

foto: Leona Semian

Marcel Ionescu-Heroiu

Marcel Ionescu-Heroiu este absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială.

2 comentarii pentru “Despre o mișcare”

  1. Lucia spune:

    Buna Marcel! Te felicit din toata inima! Iti urez mult succes!

  2. Galen spune:

    gandesc ca cetatean=exist

Scrie un comentariu