Viața la țară ”e grea, dar e verde”

108

581619_400718346626766_100000658131786_1317093_1527837279_n

Vreau să mă pot întoarce aici și când voi fi bătrână. Să fiu fericit. Vreau să fiu iubită. Vreau să moară corporațiile. Vreau să nu îmi iei interviu. Să fie Padeșu altfel. Să nu cadă nimeni în foc în seara asta. Să moară Goldu. Să fiu liniștită. Să-mi meargă bine miercuri. Cea mai mare dorință a mea este libertatea.  Să ne vedem aici peste 80 de ani. Independență. În tine, vagabond să își găsească stăpân. All the best for this place here. O dorință sinceră, România liberă. Vreau să știu de ce faci asta. I wish Tino will come to Poland. Să rezistăm în continuare până la sfârșitul sfârșiturilor lor. Să merg la mare anul ăsta. Multă, multă, multă iubire și pace. Morrison. Să reușești să te sprijini singură. Afară cu Goldu din țară. Trezirea națiunii să nască vise. O căsuță pe Tău Brazi. Să fiu nomad, în puii mei!

Ei sunt oamenii pe care familia David îi găzduiește în casă, în curte și în iarbă, cu ocazia inaugurării pensiunii Țarina, de la Roșia Montană. Înainte de concertul Trupei OM, cu pantalonii de trening trași peste tricou și mâinile în șold, Eugen David îți spune cum e viața la țară: ”grea, dar verde”.  Îți urează bun venit și coboară de pe scenă, grăbit să mulgă cele 7 vaci. Scena este acoperișul unui beci construit afară unde, timp de 4 zile, turiștii și-au ascuns mâncarea de soare. În fața ei, te sprijini în păpădii și asculți izvorul, greșelile jonglerilor, degetele în iarbă, tălăngile. E rece pământul și nu știi dacă umezeala e a lui sau a trecut iapa pe-acolo. Crește întunericul, crește numărul de izoprene, de cupluri, de pet-uri de bere, de chitare și de aripi. Ele se întind de la oameni la munți și înapoi la tălpi. Bat tobele, Delia paște, un cățel te ia drept spătar, vacile se întorc acasă și, cu ele odată, laptele pe care-l vei bea dimineață.  Îți spui că e simplu în iarbă. Mai simplu ca în tine.

Libertatea din spatele curții

La primul pișu din curtea pensiunii Țarina, sperii o găină care medita în veceul din curte. Pentru primul prânz alegi să mănânci în iarbă, fix în același loc în care Delia avea de gând să pască. E prima dată când te uiți în ochii unei iepe și îi iei muștele de pe gene. Recunoscătoare, îți mănâncă mărul din mână și pleacă. Urmează discuțiile cu turistul Jim și băștinașii Greenpeace, Lola și ceilalți căței cărora nu le-ai reținut numele, încercând să le explici de ce nu îți place să îți mustăcească toată mâncarea. Înveți să fii răbdător cu ei și nu te superi nici pe pisică, atunci când se oprește pe colțul păturii în așteptarea unor atenții culinare.

Pentru prima dată în viața ta, auzi de vărzare. Sunt plăcinte cu brânză, ceapă verde, leurdă și usturoi, pe care le mănânci proaspăt scoase din vatra lui Eugen. Te uiți la cei care dansează ca la o pasăre la primul zbor și zbrrrrrr!, nici nu-ți dai seama când ai ajuns și tu în dansul lor. Trupa OM face cu mâna din dubiță și tu rămâi la foc, acolo unde se cântă folk în maghiară, folk românesc, Nothing else matters și se vorbește de visuri. Între vorbăreți și ascultători, noaptea se face tot mai comodă și stinge, lemn cu lemn, scânteile. Te întorci la cort mirosind a fum, îți iei zâmbetul la somn și adormi cu gust de vin, palincă și vărzare, fredonând în maghiară ceva ce nu știi să traduci.

Prin pădure pe cărare

Două fete au dormit afară, niciun nor nu a apărut încă, focul nu mai arde, ai un gust ciudat în gură, iar iarba e rece și udă. Delia te privește pe sub pleată, cățeii te salută, Eugen e vesel și Jim aleargă o găină speriată. Pleci din cort, e prea cald.

În spatele pensiunii Țarina, un râu curge de habar nu ai unde spre habar nu ai unde. Îți place misterul și bei cu poftă. De-a lungul lui vei coborî în fiecare dimineață, curios de înălțimi, de copaci și de gurile de mină în care vâlvele așteaptă momeală. Prietenii tăi sunt fericiți pentru că se înțeapă în pietre – așteptau demult să calce desculți.  Până la Tăul mult visat pentru o baie de mai, treci pe lângă oameni cu căciuli cu semn galben. Ai vrea să le zici să și le dea jos, dar sunt prea bătrâni și le spui doar că au munți tare frumoși la ei acasă.

Până la Tăul Mare trec două ore. Ajungi și constați dezamăgit că algele prea mari îți stau în calea înotului, așa că doar doi din prietenii tăi își fac curaj să se ducă până aproape de mijlocul lui.

Mergi tăcând și te gândești la dorința lui Radu, care-și dorește să fie nomad. Constați că și nomadul  din tine s-a trezit, la prima potecă nemarcată. Trosnești cu încredere crengile sub tălpi și te bucuri ca o albină de floare când descoperi un luminiș plin cu leurdă. Culegi câtă ți-ar trebui pentru o supă și pleci mai departe. Înapoi pe drumul asfaltat, nomadul se plictisește și-l lasă pe turistul din tine să se bucure de traseu.

În ultimele minute de munți roșieni, pleci de lângă oameni și rămâi între munți. Te așezi în fund și te uiți la vârfuri. De munte, de păduri, de fire de iarbă. Inspiri, expiri, te miri și taci. Ai ochii mai mari, nerimelați, ai picioarele murdare și nu miroși a parfum, ai ceapă între măsele și Delia îți face poftă să muști din păpădii, nu ai nicio brățară la mână și ai speranța că de iarba, munții, de ziua asta, de focul din spate, de oamenii de-aici, de lupii din pădure, de leurda din luminiș, de Piatra Corbului, de Masivul Cârnic, de izvor și de pășunile pe care pasc vacile roșienilor nu se poate atinge nimeni.

Spre oraș, nasul roșu te ustură  mai tare, muzica din mașină ia locul tălăngilor, îngețata ia gustul vărzarelor, iar liniștea se risipește. Te uiți în jur, zâmbești și oftezi.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Oana Moisil
Articolul precedentSeara Limbilor Romanice
Articolul următorSTOP traficului auto și construcțiilor pe malul lacului Gheorgheni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.