Legea distrugerii Roșiei Montane – NU în numele meu!

    Publicat de Cluj.info, vineri, 30 august 2013, 2 Răspunsuri, 3.416 vizualizări

    Timp de 15 ani, autoritatile statului roman au fortat avizarea celui mai distructiv proiect industrial din Romania – deschiderea, la Rosia Montana, a celei mai mari exploatari a aurului cu cianuri din Europa. Pana in vara anului 2013, peste 20 de avize favorabile proiectului minier au fost respinse in instanta. Aceste succese, alaturi de prevederile legale in vigoare si opozitia comunitatii din Rosia Montana au impiedicat pana in prezent inceperea proiectului minier, in ciuda lobby-ului politic deosebit de agresiv.

    In aceasta toamna, Guvernul Ponta a recurs la cea mai sofisticata si inalta forma de coruptie: crearea unei legi dedicate proiectului minier propus de o companie inregistrata intr-un paradis fiscal. Proiectul legislativ este intitulat Lege privind masurile aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitarea dezvoltarii activitatilor miniere in Romania. Acest proiect legislativ va fi supus dezbaterii si votului Parlamentului in septembrie 2013.

    Legea distrugerii Roșiei Montane - NU în numele meu!

    PARLAMENTARII CARE TE REPREZINTA VOR TREBUI SA DECIDA DACA SE FACE SAU NU PROIECTUL DE LA ROSIA MONTANA!

    OPRESTE LEGEA DISTRUGERII ROSIEI MONTANE!

    Contacteaza deputatii si senatorii din judetul tau! Suna-i si stabileste o audienta! Este dreptul tau constitutional de a te adresa membrilor Parlamentului. Este momentul decisiv cand trebuie sa folosim acest instrument democratic in sprijinul salvarii Rosiei Montane.

    Pe www.legea.rosiamontana.org gasesti harta parlamentarilor din intreaga tara si datele lor de contact. In urma audientei, trimite-ne impresiile tale prin formularul special creat pe aceasta pagina web, in dreptul fiecarui parlamentar. Si nu uita sa-i dai o nota, ca sa stie toata lumea la ce e bun parlamentarul tau. Scrie-ne si pe lege@rosiamontana.ro ce ai vorbit cu alesii tai, iar noi vom spune tuturor.

    Stand de vorba cu alesii tai te poti convinge daca deputatul sau senatorul ales de tine e un om CORUPT sau CINSTIT, preocupat de un castig pe termen scurt sau, ca si tine, de viitorul generatiei noastre.

    Daca permiti ca proiectul de la Rosia Montana sa se intample, inseamna ca lasi ca patru munti sa se transforme in cratere, oameni ca tine sa fie scosi din casele lor cu forta, cimitire sa fie rase cu lama buldozerului. Nu permite ca lupta de peste 10 ani a oamenilor din Rosia Montana alaturi de alte mii din toata tara sa fi fost in zadar!

    Citeste si Guvernul a decis: companiile miniere sunt mai presus de lege.

    Romania iese in strada pentru Rosia Montana: Distrugerea Rosiei Montane – NU in numele meu!

    Ca urmare a anuntului facut de Guvernul Romaniei prin care se confirma aprobare in sedinta de guvern a proiectului legii speciale dedicate RMGC, societatea civila a reactionat imediat. Campania Salvati Rosia Montana a primit cu bucurie mesajul mobilizator al tuturor celor care organizeaza proteste in sprijinul comunitatii din Rosia Montana care nu doreste sa isi paraseasca pamantul si traditia!

    Manifestările de protest au debutat in data de 28 august si continua zilele ce vor urma, cu o concentrare semnificativa în 1 septembrie. Lista oraselor in care s-au organizat sau se vor organiza proteste pentru sustinerea Rosiei Montane poate fi consultata AICI, ea fiind in permanenta actualizare. De la Rosia Montana la Paris (in fata sediului UNESCO), de la Washington la Copenhaga sau Bucuresti, Iasi, Cluj sau Timisoara, sustinatorii nostri cer Parlamentului sa nu voteze aceasta lege criminala. NU IN NUMELE LOR!

    Descarca AICI kitul de activism – Strada este a noastra!

    Multumim tuturor celor care au inteles situatia grava in care Rosia Montana se afla si au ales sa raspunda acestei actiuni a guvernului Romaniei prin protest in strada!

    „Vom face astfel incat parlamentarii din toata tara sa stie ce voteaza si sa afle totodata ca votul lor nu este lipsit de urmari. Toti cei ce cred in libertate trebuie sa-si vada parlamentarii alesi. Azi am vazut cum niste inconstienti lasi au votat pe ascuns propunerea unei legi fara sa stea nici macar o secunda sa evalueze consecintele sale. Guvernul Ponta uita ca cei ce nu tin cont de vointa poporului sfarsesc rau. Le vom reaminti! Vom lupta prin TOATE mijloacele posibile pentru a ne pastra si apara pamantul si libertatea. Membrii Guvernului si Parlamentului sunt din acest moment singurii raspunzatori pentru evolutia evenimentelor, orice va presupune asta!” – Eugen David, presedintele Alburnus Maior, Roșia Montană.

    Campania Salvați Roșia Montană

    2 comentarii pentru “Legea distrugerii Roșiei Montane – NU în numele meu!”

    1. Papesa Ioana spune:

      sa se exploateze dar de romani. poate se redescopera cum reuseau dacii. romanii au luat din Dacia 150 t de aur si 300 t argint-calcule ale istoricilor francezi-.bucuria a tinut 123 zile.inca putin si ne vand tot si pe toti. IMI FACE SCARBA POLITICA ASTA MAI REA DECAT O FACEAU FANARIOTII.ce n-a daramat Boc darama Ponta. vai de mama noastra!!!

    2. Luminita spune:

      Sunt impotriva exploatarii aurului de la Rosia Montana, nu doresc distrugerea mediului cu cianuri si e aurul nostru … de ce sa il dam altora?

    Scrie un comentariu